Fără jigniri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Victor Ponta

Fără jigniri

Politică 12 August 2011 / 00:00 640 accesări

Liderul PSD Victor Ponta spune, în replică la atacul din partea lui Sever Voinescu, vicepreşedinte PDL, că nu va apela la limbajul suburban folosit de adversarii săi politici, indiferent de nivelul la care vor ajunge aceştia. “Nu mă intereaseză ce spune Sever Voinescu. Eu, personal, nu voi apela la jigniri şi la atacuri din acestea suburbane indiferent de nivelul la care vor ajunge adversarii mei politici”, a declarat Victor Ponta. Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu, purtător de cuvânt al partidului, a susţinut că liderul PSD Victor Ponta face declaraţii „inepte” pe marginea problemelor economice, iar lipsa sa de informare în această privinţă a făcut să ajungă personificarea „habarnismului” politic. Comentariul lui Voinescu a fost provocat de declaraţia recentă a preşedintelui PSD, potrivit căruia nu ar avea acces la datele referitoare la economia românească.

Taguri articol


12