Timp de 20 de ani, cotidianul „Telegraf” a fost o adevărată rampă de lansare pentru mulţi jurnalişti. Unii dintre ei au rămas în breaslă, alţii au ajuns în politică, alţii în lumea afacerilor, însă toţi îşi amintesc de unde au plecat. Vom încerca, în această săptămână, să-i întrebăm pe cât mai mulţi ce a însemnat pentru ei cotidianul „Telegraf”, atât pe cei care au lucrat în cadrul redacţiei, cât şi pe cei care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu cotidianul „Telegraf”. Astăzi continuăm să vă prezentăm gândurile celor care au fost legaţi de cotidianul “Telegraf”, punând umărul la perfecţionarea sa, dar şi gândurile unor oameni care în decursul anilor au folosit “Telegraf” pentru informarea opiniei publice.

Reporter: Se ştie despre Telegraf că este primul ziar privat liber din Constanţa.

Nicuşor Daniel Constantinescu: Istoria Telegrafului începe pe 20 februarie 1990, când, împreună cu tinerii absolvenţi Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky şi alţi colegi, am editat, pentru prima oară, un săptămânal intitulat Contrast, liber, democratic şi în care au scris atât personalităţi ale Constanţei, cât şi ziarişti, care, astăzi, au experienţă în presa naţională şi internaţională. Cred că atunci a fost primul pas spre libertate, pentru că, fără libertatea presei, nu poate exista democraţie şi nu putem vorbi despre libertatea individului şi a cuvântului. Aşa am crezut atunci, aşa cred şi acum. Astăzi, 16 ianuarie 2012 (n.r. ieri), se împlinesc 20 de ani de când, împreună cu Sorin Strutinsky, Radu Mazăre şi Mihai Cârciog, fondatorul presei democratice din România, decedat anul trecut, am făcut cotidianul Telegraf, care azi împlineşte 20 de ani. Am considerat, după săptămânalul Contrast, că Dobrogea avea nevoie de un cotidian de informaţii liber, care să exprime năzuinţele şi credinţele constănţenilor şi dobrogenilor. ªi nu ne-a fost uşor, pentru că exista monopolul tipografiei, în acea vreme fiind una singură şi care aparţinea fostului ziar al PCR, actualul cotidian Cuget Liber, fost Dobrogea Nouă, tipografia fiind în cadrul aceleiaşi întreprinderi comuniste. ªi au fost greutăţi mari cu tipăritul unei prese libere. Îmi aduc aminte că erau, la început, oameni care nu vroiau să culeagă literele şi cuvintele libere pe care doream să le punem în macheta ziarului, pentru că, la vremea respectivă, se tipărea exact ca acum 150 de ani, cu plumb. ªi când vedeau scris „Jos dictatura Iliescu”, „Jos dictatura comunistă” sau alte titluri, tipografii refuzau să le culeagă. Adică, erau oameni cărora libertatea li se părea greu de asumat.

Reporter: Cum erau condiţiile de tipărire a ziarului în acea vreme?

Am tipărit o perioadă ziarul Telegraf la Slobozia, şi imaginaţi-vă că, în perioada începuturilor anilor ’90, când nu exista, ca acum, o formă rapidă de comunicare, singura posibilitate de a duce materialele şi pozele la tipografie era transportul cu maşina la Slobozia! Am ajuns în această situaţie pentru că, la un moment dat, tipografia din Constanţa a refuzat pur şi simplu să ne mai tipărească, pentru că Telegraful era atât de vehement cu regimul de atunci, încât nu au mai lucrat cu noi. Un an şi opt luni am făcut naveta zilnică, Constanţa - Slobozia, pe rând, cu secretarul de redacţie, pentru a fi, în permanenţă, la culegerea şi machetarea ziarului, Telegraf neavând nicio zi lucrătoare fără apariţie. Acest lucru este meritul tuturor celor care au lucrat, nu numai al meu, care am fost unul dintre fondatori şi unul dintre jurnaliştii ziarului. Era însă o echipă, care este şi astăzi, care s-a sudat de-a lungul timpului şi care a reuşit, chiar dacă sunt puţin subiectiv, să facă unul dintre cele mai importante cotidiane zonale din România, pentru că nu sunt multe ziare zonale care să aibă anvergura şi tirajul Telegrafului. Sigur că este loc de mai bine.

Reporter: Între timp, tehnologia a evoluat...

Da, după anii ’97 au apărut sistemele electronice de comunicare şi de transmitere de date, care au uşurat mult munca jurnaliştilor. Această evoluţie a tehnologiei a creat şi calitatea în plus a cotidianului Telegraf, mai ales prin separaţia culorilor, făcută în mod profesionist şi pe programe de calculator, mai ales că în 1992 nu exista acest lucru. Trebuia să o faci din ochi. Dar lucrurile au fost învăţate din mers. Însă, ceea ce este mai important, societatea constănţeană a avut în presa liberă şi în cotidianul Telegraf un aliat, care a ţinut cu dobrogenii, care a sesizat abuzurile atât ale celor de la Bucureşti, cât şi ale celor care au condus administraţiile locale.

Reporter: Încotro se va îndrepta presa, către ediţie tipărită sau online?

Niciodată nu vor dispărea ziarele din cauza faptului că nu le vor mai cumpăra cititorii. Ele vor dispărea doar dacă nu îşi vor respecta angajamentul faţă de cei care scot banul din buzunar. În momentul acela dispar, pentru că nu mai au valoare editorială şi intelectuală. Repet, presa tipărită pe hârtie nu va dispărea, pentru că, credeţi-mă, plăcerea de a avea ziarul dimineaţa, când bei o cafea şi de a te informa cu ce s-a întâmplat în oraşul şi judeţul tău nu poate să ţi-o ia nimeni. Plăcerea aceasta nu o poate înlocui calculatorul.

Reporter: A fost Telegraful un lider de piaţă din zonă?

NDC: Întotdeauna. Cel puţin cât am lucrat eu la el, dar şi acum sunt informat că este lider de piaţă, fiind primul cotidian din Dobrogea şi ca tiraj şi ca număr de ziare vândute, dar şi ca publicitate. Niciodată nu s-a pus problema unei înlocuiri de către un alt cotidian. Multe ziare şi grupuri au tot încercat să editeze un cotidian, însă este foarte uşor să faci un ziar, însă mai greu este să-l menţii în timp şi să păstrezi standardul de calitate şi de informaţie pe care trebuie să-l dai cititorilor, pentru că, altfel, nu te mai cumpără. Aici este o sancţiune mai dură decât la vot, unde se întâmplă din patru în patru ani. La un cotidian, sancţiunea este zilnică, pentru că, dacă nu dai informaţiile echidistante, nu te mai cumpără nimeni. Şi aşa, în sărăcia prin care trec oamenii, este din ce în ce mai greu să scoţi un bani din buzunar şi să cumperi un ziar. Omului, din puţinul pe care îl are, îi este greu să aleagă între a cumpăra medicamente sau pâine şi un ziar. Vreau să vă spun că sunt cititori ai Telegrafului care vin dimineaţa, la ora 6.00, iau ziarul de la gestionari, îl citesc, iar apoi îl dau înapoi, pentru că nu au bani să-l cumpere.

Reporter: Ce vă mai aduceţi aminte de perioada de pionerat a Telegrafului?

NDC: Îmi aduc aminte de chestiunea cu „Măi animalule”. S-a întâmplat pe platoul de la Prefectură, în locul unde, astăzi, protestează oamenii împotriva actualului regim pedelist. Tot în acest loc s-a întâmplat, în 1992 - 1993, protestul împotriva preşedintelui din acea vreme, Ion Iliescu. Eu, împreună cu Radu Mazăre şi alţi jurnalişti, am ieşit lângă protestatari, aşa cum au ieşit azi şi jurnaliştii din Bucureşti. Şi, atunci, după ce sepepiştii şi forţele de ordine au început să lovească în stânga şi în dreapta, Ion Iliescu, speriat de faptul că era huiduit, i-a spus lui Paul Pârvu „Măi animalule”, lângă el fiind eu şi Radu Mazăre. Atitudinea preşedintelui de atunci m-a speriat... cum poate să reacţioneze un şef al statului faţă de cetăţenii români? Am văzut în ochii lui Ion Iliescu teama faţă de mulţimea care-l huiduia. Şi acum, la 20 de ani diferenţă, am ajuns în acelaşi partid cu Ion Iliescu, amintindu-i acestuia de momentul respectiv şi despre faptul că, fără presă liberă, ei, atunci, nu ar fi putut menţine România democratică. Din păcate constat că ceea ce s-a întâmplat acum 20 de ani, se întâmplă şi astăzi. Valorile democraţiei, libertatea cuvântului, libertatea de a manifesta şi de a spune ceea ce crezi este oprimată de către actualul regim Băsescu. Deci, trebuie să existe în permanenţă o a patra putere în stat – aceasta este presa - care să-l tragă de mânecă pe orice cetăţean care ajunge într-o funcţie publică, inclusiv pe mine, dacă face derapaje de la conceptul de democraţie.