Fără nataţie şi haltere la Jocurile “Mării Negre”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fără nataţie şi haltere la Jocurile “Mării Negre”

Sport 20 Ianuarie 2010 / 00:00 514 accesări

Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa a organizat, ieri, la Restaurantul “Sport”, prima întâlnire cu mass-media din acest an. În cadrul întrunirii au fost prezentate competiţiile sportive care vor avea loc în primele trei luni ale anului, precum şi cele mai importante evenimente găzduite în 2010 la Constanţa. Tema principală a întâlnirii a constituit-o organizarea ediţiei a II-a a Jocurilor “Mării Negre, în perioada 21-25 iunie. „Am vrut să vă prezentăm calendarul pe primele trei luni, pentru că Federaţiile nu şi-au stabilit încă exact oraşele în care vor avea loc competiţiile până la sfârşitul anului. Am vrut şi să vă confirmăm că Jocurile Mării Negre vor avea loc la Constanţa. Comisia Administrativă a Jocurilor a hotărât ca ele să se desfăşoare fără haltere şi fără nataţie, ca urmare a vizitei pe care au făcut-o în noiembrie, la Constanţa, şi a primei şedinţe din cadrul Comisiei după această vizită. Rămâne să se programaze, la propunerea mea, o întâlnire la nivelul Guvernului la care să participe preşedintele Consiliului Judeţean, primarul Municipiului Constanţa, reprezentanţii DSJ şi ministerele implicate în organizare”, a declarat directorul DSJ, Elena Frîncu, care a specificat şi cine va suporta cheltuielile de organizare ale întrecerii. „Ministerele care au aprobat organizarea Jocurilor Mării Negre la Constanţa trebuie să vină cu soluţia financiară. Trebuie stabilit cine suportă cheltuielile competiţiei, în afară de contribuţia fiecărui sportiv, care constă în 100 de euro”, a specificat Frîncu. Aproximativ 3.000 de sportivi vor participa la a II-a ediţie a JMN, aceştia urmând să se întreacă la următoarele discipline sportive aprobate de Comitetul de Organizare: fotbal, baschet, volei, ciclism, gimnastică ritmică, lupte, volei, yachting şi sportul pentru persoane cu handicap. Conducerea DSJ a anunţat că s-au demarat şi o serie de lucrări de modernizare în unele baze sportive, care urmează să găzduiască o parte din întreceri. „Până acum am reuşit să gestionăm cu bine cheltuielile bazelor sportive, unde se pregătesc sportivii. În perioada 18 ianuarie - 1 martie am început lucrările de reabilitare a vestiarelor şi grupurilor sanitare de la Sala Sporturilor şi Stadionul FC Farul, în vederea competiţiilor de volei, atletism şi fotbal din cadrul Jocurilor Mării Negre”, a încheiat Elena Frîncu.



12