Un tânăr de 21 de ani, din comuna constănțeană Castelu, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiștii Biroului Rutier Medgidia în timp ce conducea o mașină, deși nu are permis. Oamenii legii spun că au încercat să-l tragă miercuri pe dreapta pe șoferul de ocazie, în timp ce acesta circula pe o stradă din Medgidia. În loc să se conformeze, însă, suspectul a apăsat pedala de accelerație, în încercarea de a scăpa de anchetatori. Planul nu i-a ieșit, pentru că a fost rapid ajuns din urmă și oprit în trafic. Polițiștii au descoperit, în scurt timp, și motivele care l-au determinat pe tânăr să dea bir cu fugiții. În primul rând, acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În al doilea rând, anchetatorii au constatat că plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului la volanul căruia se afla individul expiraseră din data de 9 ianuarie 2014 și erau și false. Suspectul este cercetat în stare de libertate, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.