Lungmetrajul „Francesca” reia prejudecăţi şi idei preconcepute, şabloane şi clişee vehiculate în sens invers de către români despre italieni, fiind o critică dură la adresa rasismului şi stereotipurilor. În postură de scenarist şi regizor debutant, Bobby Păunescu ridică semne de întrebare vis-a-vis de atitudinea faţă de emigraţie. Nu este neapărat menirea unui film de a oferi soluţii, iar „Francesca” este o dramă care nu îşi ratează rostul prin creionarea unei atmosfere artificiale, voit îmbunătăţită, ci are coerenţă vizuală şi intriga este bine strunită fără exagerări sau înflorituri gratuite. „Francesca” rulează în perioada 16 - 22 octombrie, la Cityplex.

Reporter: Cum aţi scris scenariul punctual?

Bobby Păunescu: Eu îl consider un film-şcoală, nici măcar un film de debut. Mai în glumă, mai în serios, spuneam că acesta este filmul de terminare a şcolii pe care am făcut-o la Cristi Puiu acasă. Este un film de echipă, la care au contribuit foarte mulţi. Şase-şapte luni au fost numai de pregătire, studiu şi documentare pe poveste. Numele vine de la Francesca Cabrini, canonizată Sfînta emigranţilor, care a trăit pe la sfîrşitul anilor 1800. A făcut peste 30 de voiaje între Italia şi America, strîngea bani din Italia şi a finanţat construirea de spitale şi grădinţe pentru copiii emigranţilor italieni din SUA. Este o poveste emoţionantă şi m-a impresionat foarte mult. Cred că emigrantul nu are cetăţenie. Faptul că Sfînta emigranţilor este chiar din Italia, mi se pare că este foarte important. Am început să scriu în avionul spre Los Angeles, pentru că vroiam să-mi aduc aminte cum funcţionează softul. Apoi, în prima zi, am scris 40 de pagini, ceva incredibil, pentru că nu mai făcusem aşa ceva. Sigur că am tăiat 30, dar ideile veneau aşa de repede şi le scriam de mînă pe hîrtie, pentru că nu reuşeam să le scriu în calculator. Cînd am terminat, i l-am trimis lui Cristi Puiu. L-a citit mai întîi Anca Puiu, soţia lui, care este şi producător şi partener cu noi în compania Mandragora. I-a plăcut şi i l-a arătat lui Cristi. Aşteptările mele erau foarte mici. Mi-am spus că, în cel mai rău caz, o să-i dau foc, dar dacă îmi zice că e aşa şi aşa, îl bag în sertar şi aştept zile mai bune. I-a plăcut. Cei care îl cunosc pe Cristi Puiu ştiu că nu face complimente gratuite. Mi-a spus că vrea să îi dea scenariul ca să-l citească lui Andrei Ujică, regizor şi profesor la Facultatea de Film de la Karlsruhe, mai cunoscut, poate, în România, ca textier al trupei Phoenix. Acesta m-a sunat din Germania şi m-a felicitat. Mi-a spus că scenariul meu îi aduce aminte de energia lui Martin Scorsese în „Mean Streets\", am rămas uimit. Am fost sprijinit şi mi s-a acordat încredere pentru a face filmul.

Rep.: Aţi scris avînd-o pe Monica Bîrlădeanu în minte pentru acest rol?

B.P.: Desigur. De altfel, am scris special pentru majoritatea actorilor din distribuţie, pentru că am lucrat cu ei anterior, la „Lombarzilor 8\", „Moartea domnului Lăzărescu\" şi aşa mai departe. Cu Luminiţa Gheorghiu, Doru Ana sau Teo Corban am mai lucrat. Monica m-a motivat. Şi a fost şi o provocare, pentru că am avut de-a face cu prejudecăţile din toate punctele de vedere. Pe de o parte, era povestea că eu scriu scenariul şi regizez şi în film mai joacă şi prietena mea. Mulţi au crezut că este o glumă. Nu prea ţi se dă o şansă, mai ales în România. Dacă s-a încetăţenit o părere, trebuie să te încadrezi în ea. Eu am mai lucrat cu Monica şi la scurtmetrajul meu. Ştiam că ea este mai mult personajul Francesca decît fata de pe coperţi, unde, de altfel, este foarte frumoasă, dar nu este ea, cea reală.

Rep.: Pot să spun că filmul dvs. reuşeşte să se inspire dintr-un subiect atît de important în acest moment pentru societatea românescă pentru că îl tratează cu multă detaşare?

B.P.: Da, este posibil. Eu am norocul să văd toate aceste lucruri şi implicat şi neimplicat în poveştile prietenilor mei şi ale celor din jurul meu. Şi ceea ce văd eu este o culegere de poveşti, de întîmplări. Spuneam că este o poveste tristă, cu un final fericit, dar nu în acest film. Aceasta este energia pe care mi-o dă situaţia actuală. Iar poziţionarea camerei de filmare respectă foarte mult poziţia mea faţă de această poveste.

Rep.: Ne putem gîndi de acum încolo la Bobby Păunescu, regizorul sau acesta rămîne singurul său film?

B.P.: E foarte greu de spus. Dacă voi mai găsi un subiect care să mă motiveze atît de mult precum acesta, da. Acum ne concentrăm pe producţiile pe care le avem în derulare: „Aurora\" lui Cristi Puiu, care este în post-producţie, „Morgen\", primul lungmetraj al lui Marian Crişan, deţinător al Palm d\'Or, chiar mergem la Oradea pentru că se închid filmările. Urmează să deschidem o filială Mandragora la Paris. Franţa este cea mai importantă piaţă de film de autor şi cred că o prezenţă a casei noastre de film la Paris este foarte importantă. Avem foarte multe planuri. Şi vreau să explorez cît mai mult în acest domeniu.