Fără profesori la ţară!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Efectele reformei Ministerului Educaţiei

Fără profesori la ţară!

Eveniment 26 Iulie 2011 / 00:00 1043 accesări

Criza economică îşi pune în continuare amprenta asupra Învăţământului din România. Faptul că reforma Educaţiei a fost un fel de n-ar mai fi iar măsuri optimiste „nu se arată”, aşa cum mulţi profesori spun, s-a reflectat atât în rezultatele examenului de maturitate, cât şi în cele de la titularizare. Mai mult decât atât, cei care au promovat examenul de titularizare, în loc să se bucure, aşa cum era firesc, se văd nevoiţi să renunţe, să-şi schimbe meseria la care au visat şi pentru care au învăţat ani buni. Puşi în situaţia de a se deplasa la sute de kilometri distanţă de casă, mulţi profesori preferă să rămână suplinitori la oraş decât titulari la ţară. La Constanţa, decizia celor 96 de cadre didactice care au decis să nu aleagă un post de titular, chiar dacă au avut posibilitatea, a fost influenţată de grava situaţie financiară în care se găsesc. Mai grav este că unii preferă să se reprofileze, alţii acceptă să lucreze orice altceva găsesc, iar alţii părăsesc ţara.

PREA PASIONAŢI. Cu siguranţă, profesorii care au ales să profeseze la ţară sunt prea pasionaţi de meseria pe care şi-au ales-o. Din puţinii bani pe care-i câştigă, ei îşi plătesc singuri transportul, pentru că puţine sunt primăriile din mediul rural care decontează deplasarea. “De regulă, transportul pentru profesori nu se decontează. Abia de curând câţiva primari au început să plătească, dar numai pe anumite rute”, a declarat inspectorul pe managementul resurselor umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. Ismet Nejdet Gevat. De restul cheltuielilor nici nu se mai pune problema.

MAI BINE NU... Profesorii care au obţinut note peste şapte au avut şansa să ocupe un post de titular în judeţul Constanţa, însă doar jumătate dintre ei au ales să predea în mediul rural. Ceilalţi fug de şcolile de la ţară mai ceva ca dracul de tămâie. „Cheltuielile sunt mult prea mari”, spun toţi. Din cele 210 posturi titularizabile disponibile, numai 114 au fost ocupate, restul rămânând neocupate. Potrivit reprezentantului ISJ, primarul din comuna Peştera, Valentin Vrabie, este singurul despre care ştie că face eforturi deosebite pentru a răsplăti profesorii pentru eforturile pe care le depun deplasându-se în mediul rural. “De trei ani, primarul, din bani proprii, oferă cadrelor didactice care predau în comună trei zile de vacanţă în fiecare an. Mai mult decât atât, profesorii sunt invitaţi împreună cu partenerul de viaţă. Ştiu că acum doi ani au fost la Voineasa, anul trecut în Deltă, iar anul acesta vor merge la Sărata Monteoru”, a mai spus Gevat.

POTRIVIT REPREZENTANŢILOR ISJ, ÎNCEPÂND DE MÂINE, LISTA DE POSTURI DISPONIBILE PENTRU PROFESORI VA FI REACTUALIZATĂ, IAR PÂNĂ VINERI CADRELE DIDACTICE VOR AVEA LA DISPOZIŢIE FIŞELE CU OPŢIUNI PENTRU CEI CARE DORESC SĂ OCUPE UN POST ÎN AFARA JUDEŢULUI

Reamintim că la nivelul judeţului Constanţa, au fost înscrişi 1.613 candidaţi pentru 1.887 posturi (norme întregi sau fracţii), dintre care 210 au fost titularizabile. Insuficient pregătiţi sau speriaţi de concurenţa prea mare pentru anumite posturi, ori dezamăgiţi de condiţiile actuale oferite de guvernanţi şi, mai ales, de lefurile mizerabile din sistem, 621 de candidaţi, adică 38,50%, au preferat să absenteze. „În cele trei centre de examen s-au prezentat 992 de candidaţi, adică 61,50%”, spunea purtătorul de cuvânt al ISJ, prof. Gabriela Costea. Disciplinele la care au susţinut examenul cei mai mulţi candidaţi sunt: educatoare (156), institutori/învăţători (98), matematică (90), limba şi literatura română (86), limba şi literatura engleză (67), religie ortodoxă (47), educaţie fizică şi sport (47), psihopedagogie specială (45), geografie (41), biologie (37), istorie (35), limba şi literatura franceză (31), fizică (24), chimie (22), arte vizuale (16), informatică (13).



12