Veşti bune pentru şoferi! În perioada sărbătorilor pascale, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea se va desfăşura după un nou program. Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, restricţiile pe pod au fost ridicate. Astfel, până la 22 aprilie, ora 8.00, circulaţia rutieră pe podul de la Agigea, peste Canalul Dunăre - Marea Neagră, situat pe DN 39 la km 8+988, se va desfăşura pe trei benzi de circulaţie (2+1), pe toată lungimea podului, în funcţie de volumul de trafic înregistrat în acest timp, pe cele două direcţii de deplasare. În această perioadă va fi permisă circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 5 tone şi a mijloacelor de transport persoane a căror masă totală maxim autorizată depăşeşte 5 tone. Potrivit companiei, până pe 22 aprilie, se menţine limitarea vitezei de circulaţie la 50 km/h. Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.