Din cauza încălzirii globale, a exploatărilor miniere de suprafaţă, a folosirii unor îngrăşăminte chimice şi a defrişării unor suprafeţe extinse, studiile instituţiilor europene atrag atenţia asupra deşertificării unor regiuni din Dobrogea, cele mai afectate localităţi fiind Hârşova, Saraiu, Negru Vodă, Istria, Ciobanu şi Cobadin, iar efectele majore se vor vedea încă din 2015. Terenurile vor deveni aride, iar producţia de cereale va scădea. În acest context, situaţia producţiei cerealiere nu este una deloc favorabilă. Mai mult decât atât, la ora actuală “sistemul de irigaţii care a existat până în 1989 nu mai este funcţional decât pe o suprafaţă destul de mică, însemnând suprafaţa din zona Poiana, Staţiunea de Cercetări Pomicole Valu Traian, cât şi Saţiunea de Cercetare Dezvoltare -Agricolă Valu Traian; restul sistemelor de irigaţii au fost distruse”, a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Constanţa (DAJC), Paraschiva Bobe. În urmă cu 30 de ani, în judeţul Constanţa, 450 de mii de hectare de teren se irigau. În urmă cu doar patru ani, numai 50 de mii de hectare mai beneficiau de apă, din 2008 încă 10 mii de hectare au fost lăsate fără sistem de irigaţii. Un an mai târziu, alte cinci mii de hectare au fost lăsate fără apă. Contractele de irigare pe care Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare le-a încheiat anul trecut pentru irigare au fost pentru 10.900 hectare, iar de anul acesta, subvenţiile de la bugetul de stat au fost anulate, motiv pentru care, contractele de anul trecut au fost suspendate.