Curţile locuitorilor de pe strada Recoltei din Năvodari au un numitor comun. Toate deţin un număr impresionant de recipiente de plastic pentru cărat apa. Bidoane de toate soiurile, butoaie, sticle de plastic mai mari sau mai mici, găleţi, ligheane cu toarte improvizate, cratiţe şi borcane, toate sînt folosite pentru a suplini o lipsă vitală a acestor oameni: apa. Pentru Marian Matei, unul dintre localnicii mai înstăriţi, fiecare zi implică plata a 300.000 - 400.000 de lei şi aşteptarea maşinii - un papuc încărcat pînă la refuz cu tot felul de recipiente - care îi alimentează cu apă pe toţi locuitorii străzii. Soluţia „de moment” găsită de Marian Matei durează de mai bine de două luni! Timp suficient pentru ca oamenii care locuiesc pe Recoltei să ajungă la saturaţie. De fapt, situaţia este aceeaşi pe mai multe străzi, cuprinzînd peste 300 de gospodării. Rufele se spală cu eforturi inumane, vasele, de asemenea - gospodinelor le este frică să mai gătească cu ulei, deoarece spălarea unei tigăi, spre exemplu, ar necesita o cantitate mai mare de apă decît în mod obişnuit - spălatul pe cap a devenit un lux, udatul grădinilor sau florilor din glastre este o ocupaţie de care aceşti oameni au uitat, iar despre spălatul curţilor, nici nu se mai pune problema. Aceşti năvodăreni sînt disperaţi şi nu înţeleg de ce tocmai acum, cînd temperaturile sînt caniculare, ei nu au apă. Unul dintre bătrînii din zonă, Mihai Luca, descrie situaţia: “Este incredibil ce se întîmplă. Nu avem apă de mai bine de două luni şi nimeni nu ne bagă în seamă. Dacă nu ar fi vecinul Marian care ne aduce apă, pe banii lui, am muri, pur şi simplu, de sete. Şi înainte erau probleme şi aveam apă doar noaptea, cîteva ore. Dar măcar aveam. Să oprească apa în oraş şi să ne dea şi nouă o oră”. Mihai Luca trăieşte împreună cu soţia sa, Maria, şi cu sora acesteia, Natalia Palade, cu doar cîţiva litri de apă pe zi, de băut şi de mîncare. Corina Stoica povesteşte şi ea: „Am început să păstrez apa pe care am folosit-o la rufe. O ţin în ligheane să o folosesc la baie şi la spălat pe mîini. Trăim ca-n Evul Mediu. Dau 100.000 pe zi pe apă nepotabilă. Este greu de crezut, dar iată că am ajuns să trăim cu toţii acest calvar şi nimeni nu face nimic. Nu le cerem decît să avem apa pe care, oricum, o plătim. Ar putea să ne dea măcar o cisternă de apă pe săptămînă”. Marian Matei, vecinul care a găsit soluţia „de moment”, cu apa adusă cu maşina este şi deţinătorul - de nevoie! - al unui sistem făcut chiar de el: un butoi de 300 de litri şi un hidrofor, care-i ocupă o jumătate de cameră. Întrebat despre puţin obişnuitul sistem, el se amuză cu amară ironie: „Vă daţi seama că nu stăteam în loc de bazin de 300 de litri şi de hidrofor. M-au mai costat şi vreo 10 milioane. Pun apa pe care o aduc cu bidoanele. Restul o dau la vecinii care se descurcă mai greu, că trebuie să ne ajutăm între noi. Am întrebat peste tot cum am putea rezolva această situaţie şi m-am săturat de amînări, de ridicat din umeri şi de trimis din uşă-n uşă. Pînă ridică dînşii din umeri, noi murim aici de sete şi ne dăm tot salariul pe apă”. „Dînşii” sînt, în cazul de faţă, administratorii oraşului Năvodari, în frunte cu cel mai de seamă reprezentant, primarul Tudorel Calapod. Dorind să aflăm opinia primarului Calapod despre această problemă, am descoperit că abonatul… nu răspunde. Coborînd pe scara ierarhică, l-am contactat pe viceprimarul Ştefan Gălbău, care, pe lîngă faptul că a răspuns prompt la telefon, era şi la curent cu situaţia: „a, aceasta este o problemă veche, durează de mai bine de doi ani. Proiectul (care presupune achiziţionarea unui contract pentru energie electrică care va fi utilizată pentru a pune în funcţiune pompa ce va fi montată la bazinul de apă din zonă - n.r.) este gata. Costă vreo un milion şi jumătate - două miliarde de lei pentru a duce totul la bun sfîrşit. Străzile acestea, Recoltei, Tractorului, au avut tot timpul probleme. În data de 31 iulie, vom avea o şedinţă extraordinară, în care vom hotărî demersurile necesare rezolvării acestei situaţii”. Deşi edilii sînt la curent cu această situaţie - „durează de mai bine de doi ani” - nu fac nimic să o îndrepte. Oamenii de pe strada Recoltei s-au săturat de promisiuni şi amînări. Cu toate acestea, încă mai au puterea să facă haz de necaz, „că asta este singura armă care ne-a mai rămas”. S-au transformat în magicieni - „scoatem apă de unde nu-i” - şi se cred subiecţii unui experiment „ar trebui să nu mai existăm - corpul uman este 90% apă - uite că, totuşi, supravieţuim. Oare aleşii vor să vadă cît rezistăm în condiţii de secetă?”.