„Fără un sistem bancar solid, nu ai cum să dai preţurile în jos”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu:

„Fără un sistem bancar solid, nu ai cum să dai preţurile în jos”

Economie 07 Octombrie 2010 / 00:00 448 accesări

STABILITATE FINANCIARĂ. Reducerea inflaţiei nu poate fi realizată dacă sistemul bancar nu este solid, ceea ce presupune stabilitate financiară, problemă cu care România s-a confruntat cu mult înainte de a deveni un subiect internaţional, a declarat, ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. „Ne-a preocupat stabilitatea financiară înainte de a deveni o chestiune internaţională, pentru că am avut necazurile noastre aici. Din \'98 - \'99 ne-am dat seama că nu poţi să dai preţurile în jos dacă nu ai un sistem bancar relativ solid. Am văzut problemele, în natura lor, pe viu”, a spus Isărescu. El a reiterat că în prezent se înfiripă ideea unui obiectiv secundar al băncilor centrale din Europa şi al Băncii Centrale Europeane (BCE) care ar trebui urmărit pe lângă stabilitatea preţurilor, respectiv stabilitatea financiară. Isărescu apreciză că nu există instituţie care să aibă mai multă expertiză în ceea ce priveşte stabilitatea financiară, o corelaţie între sistemul financiar şi economia reală, decât banca centrală. BNR a revizuit prognoza de inflaţie pentru 2011 de la 2,8%, la 3,1%, după ce a majorat estimarea pentru acest an, de la 3,7%, la 7,8%, ca urmare a majorării Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA). Guvernul a decis la finele lunii iunie să crească TVA de la 19%, la 24%, după ce Curtea Constituţională a stopat tăierea pensiilor cu 15%.

CURSUL DE SCHIMB, O OBSESIE. Mugur Isărescu consideră că rata de schimb valutar este aproape o obsesie pentru români. „Dorim să schimbăm, în sensul în care considerăm important, de aici, de la BNR, dezbaterea publică. Temele rămân aceleaşi. Nu am niciun fel de îndoială că rata de schimb este aproape o obsesie pentru români. Media îşi face datoria. Cel puţin mesajele să fie corecte”, a spus guvernatorul BNR. Isărescu a ţinut să spună că BNR nu a cheltuit 11 miliarde de euro prin vânzarea de valută în piaţă în ultimii ani, aşa cum rezultă din unele analize, menţionând că nivelul actual al cursului nu este unul artificial. „Cursul nu este artificial. Ca să nu lungesc mai mult vorba, putea să fie mai volatil, mai fluctuant. De ce cursurile libere se numesc cursuri flotante şi nu fluctuante? Cursul flotant nu trebuie să fie un curs foarte variabil. Dacă introduceţi datele Ministerului Finanţelor veţi vedea că actualul curs nu este artificial”, a afirmat Isărescu. Pe de altă parte, guvernatorul BNR spune că monitorizarea lichidităţilor este o chestiune vitală, de care depind mai toate echilibrele din economie, iar faptul că România nu prea are titluri de stat determină banca centrală să realizeze această operaţiune prin cumpărare şi vânzare de valută.



12