Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa au decis, ieri, sancţionarea cu amendă administrativă a doi angajaţi ai unor farmacii constănţene, un student şi o pensionară, cercetaţi pentru trafic de droguri. Fiecare trebuie să achite 300 de lei, scăpînd astfel de judecată pentru fapta comisă. Stelian Nurciu, student la Facultatea de Farmacie, şi colega sa, o pensionară de 70 de ani, sînt acuzaţi că au vîndut „Regenon” fără reţetă, un medicament inclus pe lista substanţelor interzise întrucît este considerat drog. Cercetările în acest dosar au început pe 19 iulie 2008, cînd ofiţerii de la Antidrog au reţinut un tînăr, care participa la festivalul Liberty Parade şi avea asupra lui o cutie cu Regenon. Mihai Cătălin Moroianu, de 21 ani, din Bucureşti, sportiv al Clubului Steaua, susţinea că ar fi cumpărat medicamentul dintr-o farmacie, fără reţetă. Luptător de greco-romane, Moroianu le-a spus anchetatorilor că medicamentul i-a fost recomandat pentru a-şi menţine greutatea. Avocatul lui Moroianu le-a demonstrat anchetatorilor că Regenon-ul poate fi achiziţionat din farmacii fără nicio problemă. El le-a adus procurorilor pe 8 iulie 2009 o cutie de Regenon, pe care a susţinut că abia a cumpărat-o dintr-o farmacie, dar nu a prezentat nici un bon fiscal. Procurorul i-a cerut să spună de unde a achiziţionat medicamentul, însă avocatul nu a ştiut, aşa că magistratul l-a trimis din nou, în aceeaşi zi, la farmacie să cumpere medicamentul. Ceea ce avocatul a şi făcut, revenind la DIICOT cu bonul şi cu pastilele luate fără reţetă. Procurorii au demarat o anchetă şi au stabilit că farmaciile care eliberaseră drogul fără recomandare medicală sînt SC Polfides SRL, de pe str. Dezrobirii şi SC Farmacon SRL, de pe str. Mihai Viteazu nr. 51, ambele din Constanţa. „Regenonul conţine o substanţă activă numită amfepramonă, înscrisă pe tabelul drogurilor de mare risc. Sportivii de performanţă mor pe teren din cauza medicamentelor pe care le iau fără niciun control medical, iar Regenonul este foarte periculos pentru sănătatea oamenilor, dă dependenţă, mai ales dacă este administrat la voia întîmplării!”, a declarat procurorul DIICOT, Tănase Bajdechi.