Farmacişti constănţeni, agresaţi de pacienţi nervoşi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Farmacişti constănţeni, agresaţi de pacienţi nervoşi

Eveniment 05 Martie 2007 / 00:00 832 accesări

Lună de lună, pacienţii se adună în faţa farmaciilor pentru a face rost de medicamente gratuite şi compensate. Fie că e ger sau caniculă, bolnavii ştiu că în primele zile ale lunii vor găsi la farmacie toate medicamentele de care au nevoie. În schimb, dacă amînă, vor fi nevoiţi să alerge din farmacie în farmacie ca să îşi poată ridica tratamentul prescris pe reţetă. Guvernanţii şi reprezentanţii Ministerului Sănătăţii Publice susţin că panica bolnavilor care merg la farmacii în primele cinci zile ale lunii este nejustificată şi promit că medicamentele se vor găsi la discreţie toată luna, însă acest lucru rămîne doar o vorbă-n vînt. Astfel, deznădăjduiţi pentru că mai toată pensia se duce pe medicamente, supăraţi că trebuie să ia la rînd farmaciile pentru a-şi găsi tratamentul sau să stea la cozi interminabile, bolnavii îşi varsă amarul pe farmacişti. Nu puţine au fost cazurile în care farmaciştii au fost agresaţi verbal sau fizic de către clienţii lor. “Există o anumită procedură atunci cînd eliberăm medicamente gratuite sau compensate. Trebuie introdus un anumit cod al medicamentelor, trebuie să îmborderăm reţetele, uneori ne ia mai mult timp să descifrăm scrisul medicului prescriptor, iar acest lucru durează cîteva minute bune. Întîrzierile de acest gen îi enervează pe clienţii care poate au stat la coadă la medic, au ajuns la farmacie şi au dat tot de cozi şi reacţionează violent. Unii vorbesc urît cu farmaciştii, iar alţii vor să îi lovească”, a declarat preşedintele Colegiului Farmaciştilor, Luminiţa Mitrea. Indiferent de situaţie, farmaciştii trebuie să îşi facă datoria şi să-i servească pe pacienţii care au nevoie de medicamente. “Codul deontologic spune că trebuie să servim un pacient, indiferent dacă vorbeşte urît sau nu. În cazul în care un bolnav devine recalcitrant, farmacistul trebuie să anunţe poliţia. Şi în alte ţări se aşteaptă cîteva minute pînă cînd este eliberată o reţetă, însă la noi, oamenii s-au săturat de cozi, de aceea devin nervoşi”, a continuat Luminiţa Mitrea.



12