Reprezentanţii Patronatului Farmaciştilor din România (PFR) şi ai Asociaţiei Reţelelor de Farmacii din România (ARFR) se tem că Ministerul Sănătăţii (MS) nu va putea plăti sumele prevăzute pentru decontarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionarii care au ventituri lunare sub 600 lei. “Este foarte frumos ce face ministerul, dar nu îşi asumă obligativitatea să returneze banii pentru reţetele compensate, mai ales că astfel de situaţii nu ar fi noi”, a subliniat preşedintele PFR, Ioana Cacoveanu. Mai mult, faptul că s-ar putea amîna restituirea banilor către farmacii ar fi o problemă şi mai mare în condiţiile în care vînzările la medicamentele scumpe de pe lista B ar creşte simţitor. “Avem experienţa anului 2004, care ne arată că măsura va duce la creşterea vînzărilor la acest tip de medicamente, dar ne temem că ministerul va spune că nu sînt bani pentru decontarea lor, cu atît mai mult cu cît acestea sînt destul de scumpe”, explică preşedintele ARFR, Ovidiu Buluc. Posibilitatea compensării cu 90% a medicamentelor pentru bolile cronice nu a modificat, deocamdată, activitatea farmaciilor şi nici pe cea a medicilor de familie. “Deocamdată, pensionarii trebuie să facă rost de toate actele pentru a primi compensarea. Apoi, fiind vorba de boli cronice, al căror tratament durează ani buni, nu s-au înmulţit brusc pacienţii care ar putea beneficia de reducerile prevăzute de lege. Ei vin în continuare după cum sînt programaţi. Vînzările la medicamentele din lista B vor creşte, totuşi, în timp”, spune şi preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tănăsescu. Reamintim că pensionarii cu venituri lunare mai mici de 600 de lei beneficiază, începînd din 1 martie, de medicamente compensate cu 90%, destinate în principal afecţiunilor cardiovasculare, circulatorii şi ale capacităţii mentale. Numărul pensionarilor care vor beneficia de această măsură este de peste trei milioane. Fondurile pentru compensarea medicamentelor vor fi asigurate 50% din Fondul Naţional al Unic al Asigurărilor de Sănătate şi 40% de la bugetul Ministerului Sănătăţii, din taxa pentru viciu.