VIRGINIA STATE GOSPEL CHORALE Magia sărbătorilor de iarnă va putea fi trăită de constănţeni, anul acesta, în compania minunatelor acorduri de gospel, un stil muzical celebru în lume, dar cu care publicul de la malul mării nu prea este obişnuit. Astfel, luni seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor (CCS) va avea loc, de la ora 19.30, un concert de muzică gospel de Crăciun, „Celebrate Christmas”, în premieră pentru Constanţa. Celebrul grup american Virginia State Gospel Chorale, cu cei 35 de artişti ai săi, va prezenta un spectacol fascinant, care îmbină muzica, coregrafia şi alte elemente-surpriză pentru un moment special de sărbători şi o seară de neuitat.
OFERTĂ SPECIALĂ „DOI PE UN BILET” Biletele se găsesc la sediul CCS, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, dar şi online, pe site-urile biletoo.ro, bilet.ro şi vandbilete.ro, la preţurile de 80, 100 şi 130 de lei. De asemenea, directorul Casei de Cultură, Gheorghe Ungureanu, a anunţat, ieri, oferta specială de... Moş Nicolae, „doi pe un bilet”, la achiziţionarea tichetelor din orice categorie, în limita a 100 de locuri. Prezenţa grupului la Constanţa se datorează colaborării companiilor de spectacole MM Pro Art Enterprise şi SC Bravo Dance SRL, cu sprijinul FashionTV România.
DE LA VATICAN LA MALUL MĂRII NEGRE Americanii vin în premieră la Constanţa, după trei concerte susţinute la Vatican, acolo unde au câştigat aprecierea unui public extrem de avizat şi pretenţios în materie de concerte cu încărcătură emoţională puternică, în pragul marilor sărbători religioase. În anul 2005, Virginia State Gospel Chorale a susţinut un recital pentru Papă în cadrul Concertului de Crăciun de la Vatican, iar în acest an, Vaticanul este punctul de pornire al Turneului Internaţional 2013, ce cuprinde ţări precum Italia, Elveţia, România şi Ungaria. Din 2004, trupa susţine concerte în ţări precum Italia, Franţa, Germania, Ungaria, Canada, Statele Unite. În septembrie 2012, grupul a câştigat premiul de popularitate la prestigiosul concurs „Verizon’s How Sweet Sound”, iar participarea sa la renumita emisiune „America’s Got Talent” l-a propulsat până în semifinale, încântând mii şi mii de telespectatori.
Printre cei 35 de artişti extrem de talentaţi şi apreciaţi se află şi J. David Bratton, autorul piesei „Every Praise“, care ocupă, de 15 săptămâni, locul 1 în topul American Billboard. „Am vizitat România doar în treacăt, în urmă cu doi ani, am auzit de castele şi fortăreţe pe care mi-ar plăcea să le vizitez. Prima dată am auzit de România atunci când Nadia Comăneci a luat medalia de aur la gimnastică. Aştept cu nerăbdare să vizitez această ţară minunată", a declarat recent J. David Bratton. „Sper ca publicul românesc să fie încântat de muzica pe care o cântăm. Dorim să aducem bucurie celor cărora le place muzica gospel şi cea a sărbătorilor de Crăciun", a mai spus Bratton. Acesta a avut numeroase colaborări cu artişti ca Stevie Wonder, Roberta Flack, Patti Labelle sau Edwin Hawkins.
Luni seară, constănţenii vor avea parte, astfel, de un eveniment deosebit la CCS, unde vor descoperi, prin farmecul muzicii gospel, atmosfera de sărbătoare într-o „culoare“ mai occidentală, care îi va ajuta să reflecteze asupra semnificaţiilor spirituale ale Crăciunului.