Farsele nu mai sînt amuzante după 40 de ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Farsele nu mai sînt amuzante după 40 de ani

Monden 28 Martie 2008 / 00:00 901 accesări

Persoanele care trec de 40 de ani nu mai găsesc amuzante farsele care le făceau să rîdă în tinereţe. Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Marea Britanie, farsele care amuză copiii şi tinerii au un termen de valabilitate.

Farseuri celebri, precum prezentatorii de televiziune britanici cunoscuţi sub numele de Ant şi Dec, nu stîrnesc zîmbete în rîndul persoanelor trecute de 40 de ani, potrivit studiului făcut de compania de hrană pentru animale Felix, care lansează Luna Naţională a Poznelor pe 1 aprilie, Ziua Păcălelilor. Studiul, la care au participat 1.700 de adulţi, a scos la iveală faptul că vîrsta medie la care oamenii încep să creadă că farsele nu mai sînt amuzante este 41. Adulţii tineri încă apreciază acest tip de umor, urmărind emisiuni de televiziune precum Punk\'d de pe postul de televiziune MTV, în care actorul Ashton Kutcher face farse vedetelor care îi sînt prieteni. În rîndul generaţiei tinere, 44% cred că este teribil de amuzant să scrie ceva pe faţa unei persoane în timp ce aceasta doarme sau să trimită mesaje de pe contul de mail sau telefonul mobil al altora. Studiul a mai scos la iveală faptul că 54% dintre bărbaţi iubesc farsele, în timp ce doar 39% dintre femei le găsesc amuzante.



12