Farul, “ajutată” de arbitri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Farul, “ajutată” de arbitri

Sport 14 Martie 2012 / 00:00 1359 accesări

Candidată la promovarea în prima ligă la fotbal, FC Farul Constanţa se află pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru debutul returului actualului sezon al Ligii a II-a, programat vineri, de la ora 18.00, când va întâlni pe teren propriu pe FCM Bacău. Ieri, elevii lui Viorel Tănase au primit o mână de ajutor în privinţa arbitrajelor din partea fostului arbitru divizionar, constănţeanul Dan Corcescu. Actualul observator al Federaţiei Române de Fotbal le-a prezentat jucătorilor Farului noile norme FIFA şi UEFA în ceea ce priveşte arbitrajul.

„Dan Corcescu a venit cu noile norme UEFA şi FIFA şi ne-a prezentat pe video-proiector anumite situaţii când se acordă cartonaşe galbene şi roşii, precum şi modalităţile de evitare a sancţiunilor, în special în cazul simulărilor. A fost o întâlnire interesantă, extrem de utilă şi interactivă, jucătorii participând activ la dialog”, a declarat antrenorul Viorel Tănase. Tehnicianul grupării de pe litoral are destule bătăi de cap înaintea întâlnirii cu băcăuanii, Lucian Dobre şi Valentin Sandu fiind suspendaţi din cauza cumulului de cartonaşe galbene, în timp ce Cosmin Miron s-a accidentat şi este incert.

Taguri articol


12