În presă, indiferent dacă este vorba de cea audio-vizuală sau de cea scrisă, „faptul divers” este acea categorie de evenimente care sînt lipsite de semnificaţii politice evidente şi reflectă doar existenţa cotidiană, cu toată anecdotica sa. Mai pe româneşte, în această categorie intră ceea ce unii ziarişti numesc, în glumă, „triunghiul Bermudelor”, adică viol, tîlhărie şi crimă, pe lîngă suita tuturor celorlalte infracţiuni cu grade diferite de gravitate. Aşadar, în afara faptelor mai mult sau mai puţin penale, în categoria „faptul divers” sînt curpinse toate evenimentele vieţii sociale, de la cele comice, trecînd prin cele groteşti şi ajungînd la cele dramatice sau chiar tragice. Fireşte, dacă un politician sau oricare altă persoană publică ar comite un viol sau un furt calificat, să zicem, atunci „faptul divers” devine „actualitate” sau „eveniment”!

În acest tip de presă intrau, acum vreo 15 ani, săptămînale precum „Infractorul” sau Infractoarea”, care atinseseră tiraje record, demne de invidiat. Tot într-o astfel de categorie jurnalistică s-a încadrat şi vechea serie a cotidianului „Evenimentul Zilei, în perioada cînd era condus de Ion Cristoiu, perioadă în care respectivul ziar publica ştiri de genul celei cu faimoasa găină care a născut pui vii… În ziua de azi, tabloide precum „Libertatea” sau „Click” excelează în acest tip de presă, dovadă tirajele lor, dar şi jurnalele de ştiri „de la ora 17” ale cîtorva televiziuni comerciale, care fac un „rating” foarte mare.

Nu scriu acest editorial ca să vă plictisesc cu lecţii de presă, ci ca să ajung la punctul care mă doare cel mai mult, în calitate de modest gazetar. Am avut nevoie de această introducere mai lungă, pentru a vă face să înţelegeţi afirmaţia care urmează. Actuala presă din România a transformat campania electorală într-o adevărată „cruciadă a faptului divers”. Ştiu că şi politicienii sînt vinovaţi pentru prostiile pe care le debitează uneori (deseori!) sau pentru situaţiile caraghioase în care se expun publicului, dar presa, la rîndul ei, înfometată de tiraj sau de „rating”, face concesii gustului public mediocru şi caută cu lumînarea în această campanie întîmplările caragialeşti sau balcanice care aruncă dezbaterea de idei în derizoriu. Iar dacă nu găseşte asemenea evenimente în campanie, presa, fie că este vorba de ziare sau jurnale de ştiri televizate, „îngroapă” activitatea politică şi opiniile candidaţilor într-o „mlaştină” de fapte diverse care fac deliciul semidocţilor. Ăsta ar fi cazul faimoasei judecătoare Turcu, de anul trecut, care a fost prinsă băută la volan şi scoasă basma curată de colegii de breaslă care au judecat cazul penal. Este doar un exemplu, deşi pot adăuga multe altele, ca să vă convingeţi de ce cred că am dreptate. Tocmai acum, nu cu altă ocazie, s-au găsit televiziunile şi ziarele să dezgroape „morţii”! Eu nu zic că n-ar fi grav cazul, dar sîntem în campanie şi priorităţile gazetăreşti sau mediatice trebuie să fie altele. Sînt de acord că aici, la Porţile Orientului, nu putem avea o campanie de tip anglo-saxon, cu o presă pe măsură, dar cînd urmăresc agresiunea publică a prostului gust care ne invadează, îmi dau seama cu disperare că românii sînt fascinaţi de „faptul divers”, pur şi simplu, nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în politică…

Se risipeşte timpul alegătorilor nu cu idei ori dezbateri pe programe de guvernare, ci cu un adevărat uragan de imbecilităţi şi de „obscenitate publică”, după vorba lui Andrei Pleşu, pe care l-am mai citat în această rubrică, iar în următorii patru ani riscăm să ne văicărim din nou că am votat prost. De aceea au românii proverbul: „Fiecare pasăre pe limba ei piere!”