Canalul de televiziune prin satelit dedicat modei Fashion TV nu va mai fi recepţionat în India, timp de nouă zile, deoarece, în septembrie 2009, a transmis imagini cu mai multe modele care defilau pe podium cu sânii dezgoliţi, la o prezentare a designerului Alexander McQueen. Suspendarea transmisiunii acestui canal tematic a intrat în vigoare de vineri, la ora locală 19.00, au precizat reprezentanţi ai Ministerului indian al Informaţiilor şi Audiovizualului. Este a doua oară când postul Fashion TV este supendat în India, pentru prezentarea unor imagini cu modele dezbrăcate. Societatea indiană este caracterizată de conservatorism şi cenzură în ceea ce priveşte nuditatea. În martie 2007, Fashion TV a primit din partea autorităţilor locale o sentinţă de suspendare pentru două luni, după ce a prezentat într-o emisiune modele aproape goale. Totuşi, la acea dată, suspendarea a fost ridicată, după ce reprezentanţii postului de modă, care emite 24 de ore din 24 şi are sediul central la Paris, şi-au cerut scuze şi au promis să nu mai repete greşeala.