Din dorinţa de a optimiza relaţia cu clienţii cât şi de a creşte gradul de satisfacţie al acestora faţă de produsele şi serviciile oferite, Bancpost anunţă lansarea unor noi facilităţi ale aplicaţiei Fastbanking care conferă flexibilitate şi în acelaşi timp siguranţă sporită în utilizarea acestui serviciu. Astfel, începând de ieri, Bancpost oferă clienţilor săi, utilizatori ai serviciului Fastbanking următoarele facilităţi: noi metode de autentificare adaptate preferinţelor şi nevoilor financiare ale utilizatorilor: Token, SMS sau VIP Mobile (Verisign Identity Protection) - o aplicaţie software care transformă telefonul mobil într-un token virtual; posibilitatea setării/modificării diferenţiate a limitelor pe tranzacţii (inclusiv pe grupuri de utilizatori) în cadrul sau în afara limitei prestabilite de bancă şi respectiv posibilitatea setării/modificării restricţiilor de acces pe conturi, în mod preferenţial. „Pentru noi disponibilitatea sistemului de internet banking nu înseamnă numai a avea aplicaţia disponibilă 24 de ore, şapte zile pe săptămână, ci şi posibilitatea utilizatorilor de a putea accesa aplicaţia în condiţii de maximă siguranţă”, a declarat directorul Direcţiei Direct Banking, Marian Ignat.