Deşi cardurile au intrat în viaţa noastră de ani buni, se pare că românii efectuează în medie şase plăţi cu cardul anual, număr foarte redus faţă de alte ţări europene. Potrivit datelor companiei de audit şi consultanţă PwC, situaţia se datorează penetrării încă slabe a cardurilor şi terminalelor de plată la comercianţi în afara marilor oraşe. Andrei Creţu, managing consulting PwC, a arătat că în Cehia sunt realizate anual 26 de plăţi cu cardul pe cap de locuitor, în Ungaria 23, iar pe prima poziţie în top se situează Marea Britanie, cu 128 de plăţi pe an. În România, 87% din tranzacţiile cu cardul sunt efectuate la bancomate, respectiv utilizatorii îşi scot banii de pe card, doar 13% realizându-se prin terminalele de plată la comercianţi (POS-uri). Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani din mediul urban au utilizat cel mai mult serviciile de internet banking în ultimele trei luni, cu o pondere de 12,8%, urmate de cele din categoria de vârstă 35-44 de ani, cu 11,7%. În ceea ce priveşte serviciile bancare efectuate de pe telefoanele mobile, principalele operaţiuni realizate de clienţi sunt verificarea soldului pe cont (90%), transferurile bancare (42%), plăţile online (26%) şi localizarea ATM-urilor (21%). (A.M.)