FAŢĂ ÎN FAŢĂ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

FAŢĂ ÎN FAŢĂ

Politică 18 Mai 2009 / 00:00 441 accesări

Pe la mijlocul săptămînii trecute, Mircea Geoană şi Crin Antonescu au stat, simbolic vorbind, faţă-n faţă, la două posturi de televiziune concurente, între aceleaşi ore. A fost ca o confruntare indirectă între cei mai importanţi adversari ai lui Traian Băsescu pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. Voi încerca să-mi exprim şi eu un punct de vedere asupra celor doi contracandidaţi, totodată făcînd şi o sumară sinteză a opiniilor expuse public în legătură cu acest eveniment.

Deşi sînt de vîrste apropiate şi par să aibă cam acelaşi nivel intelectual, preşedintele PSD şi cel al PNL rămîn două personalităţi radical diferite. Nu vă spun nicio noutate dacă remarc încă o dată faptul că liberalul Crin Antonescu este, de departe, cel mai bun orator din clasa politică românească de azi. El are „dicţia ideilor”, cum îi place lui Andrei Pleşu să spună, şi o retorică elegantă, foarte convingătoare. La Mircea Geoană, am mai scris asta, limbajul său public este în mod evident marcat pozitiv de experienţa sa diplomatică. În mod surprinzător, după confruntarea de miercurea trecută, dacă o putem numi aşa, am descoperit şi o latură emoţională mai accentuată la Crin Antonescu, care s-a arătat uşor şovăitor în faţa lui Cristian Tudor Popescu, lăsîndu-se oarecum manipulat de acesta, fapt remarcat de toată lumea, în vreme ce, în cazul lui Mircea Geoană, au prevalat ironia şi spiritul polemic. A doua zi, postul care îl avusese ca invitat pe liderul PSD a anunţat că a făcut rating mai mare decît televiziunea concurentă, în studiourile căreia fusese prezent liderul PNL, dar nu poate băga nimeni mîna în foc că audienţele diferite, ca performanţă, au fost realizate de cei doi politicieni sau de gradul deosebit de popularitate al celor două emisiuni, deoarece este cunoscut faptul că există destule diferenţe de public între cele două posturi TV.

Trebuie să menţionez încă un amănunt important, remarcat şi de alţi gazetari, anume că analistul Valentin Stan, de altfel un simpatizant declarat al lui Crin Antonescu, a sancţionat „dublul limbaj” al preşedintelui PNL. De dimineaţă, în Parlament, cu prilejul dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiată de liberali, Crin Antonescu fusese foarte critic la adresa actualului guvern, iar seara, în aceeaşi zi, în cursul emisiunii televizate, liderul PNL a recunoscut că guvernarea Tăriceanu a făcut risipă de bani… Şi mie, ca şi altora, chestia asta mi s-a părut o stîngăcie politică impardonabilă. În schimb, Mircea Geoană a beneficiat de o lansare triumfală la alegerile prezidenţiale, din partea PSD, la numai două zile după apariţia la televizor, ceea ce a făcut ca, să zicem aşa, concurenţa dintre cei doi să capete o „asimetrie” în beneficiul lui Geoană, cel puţin la nivel mediatic.

Nu pot să nu remarc, înainte de final, o concluzie a lui Bogdan Teodorescu. Atît actualul preşedinte, cît şi Crin Antonescu, sînt cele mai bune „produse prezidenţiale” din partidele lor, în vreme ce, la PSD, pepiniera de candidaţi prezidenţiali redutabili este mai mare. Dar, adaug eu, Crin Antonescu lasă mereu impresia că este foarte singur şi chiar izolat în partid, iar Mircea Geoană are în spatele său o formidabilă maşinărie electorală şi politică mobilizată deja, care se numeşte Partidul Social-Democrat. Asta este cea mai mare diferenţă dintre cei doi adversari ai lui Traian Băsescu!



12