“Fătuca” Boagiu “va merge probabil la DNA”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Previziuni

“Fătuca” Boagiu “va merge probabil la DNA”

Eveniment 17 Noiembrie 2012 / 00:00 432 accesări

În campania electorală, atacurile la persoană sau declaraţiile acide la adresa unui politician nu mai miră pe nimeni. Vicepreşedintele PDL Anca Boagiu, un soi de politician care iese de la naftalină doar în apropierea alegerilor, a susţinut că premierul ar fi compromis negocierile pe care preşedintele Traian Băsescu le va avea la Bruxelles pe tema bugetului UE, ea precizând că folosirea dreptului de veto ar însemna blocarea bugetului UE. Teoretic, o ţară nemulţumită poate bloca acest nou buget european cu un veto, pe care ar trebui să-l exercite preşedintele. Dacă fondurile vor fi micşorate şi şeful statului nu va exercita acest veto, se poate spune că Băsescu va fi vinovat de pierderea banilor României.

REPLICI După asemenea declaraţie, jurnaliştii s-au înghesuit să-l întrebe pe prim-ministru cum comentează. Ponta a răspuns: \"Anca Boagiu, această fătucă ce a fost ministrul Transporturilor prin meritele sale personale şi pregătirea extraordinară, este direct vinovată şi, probabil, va merge şi la DNA, de blocarea Programului Operaţional Sectorial pe Transporturi, prin acordarea în mod ilegal a contractului, alături de doamna Trăilă, pentru Nădlac-Arad, unei firme pe care o ştie foarte bine şi pe al cărei patron îl ştie foarte bine. Din cauza organizării ilegale a licitaţiei, România are acest program pe transporturi presuspendat. Ce să îi mai răspund d-nei Boagiu, că probabil va merge la DNA să explice cum a dat contractul şi cum o ajută câştigătorul contractului în campanie. E mare îndrăzneală să vorbeşti de funie în casa spânzuratului. Mi se pare tipic pentru un pedelist\".



12