Circulaţia apelor oceanice se află la originea schimburilor termice uriaşe dintre regiunile polare şi cele tropicale şi dintre apele de suprafaţă, calde şi limpezi şi cele de adîncime, reci şi întunecate. Astfel, fauna marină ar putea să influenţeze semnificativ circulaţia apelor oceanice, care este un factor determinant pentru evoluţia climei planetei.

În secolul XX, oamenii de ştiinţă considerau că această circulaţie a apelor oceanice este determinată doar de curenţii oceanici, de vînturi şi de forţele gravitaţionale exercitate în special de Lună asupra mareelor. Ideea, populară de altfel în secolul al XIX-lea, potrivit căreia peştii ar influenţa curenţii oceanici, este pe cale de a fi modificată în prezent, cu ajutorul a doi cercetători de la Institutul de Tehnologie din Pasadena, statul California. În anii \'60, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că uşoarele turbulenţe create de peşti şi de plancton se propagă cu rapiditate în apă. În schimb, cei doi cercetători americani au demonstrat, folosind o mai veche ipoteză formulată de Charles Darwin, că animalele marine, în funcţie de morfologia lor, antrenează mişcarea apelor oceanice cu ajutorul vîscozităţii. Pentru a verifica această ipoteză, cercetătorii au pus la punct un sistem laser pentru a monitoriza mişcarea apei, turnînd o substanţă colorată, după trecerea meduzelor într-un lac sărat din insula Palau din Oceanul Pacific. S-a putut constata că o cantitate uimitor de mare de apă rece era adusă la suprafaţă în urma meduzelor care urcau de pe fundul lacului.

Oamenii de ştiinţă americani consideră că impactul experimentului lor la scară planetară poate fi calculat pe baza datelor referitoare la forma animalelor marine, la populaţiile lor şi la direcţiile de deplasare. Deşi cei doi autori americani nu s-au aventurat în calcule foarte complexe, ei consideră totuşi că, dacă efectele testului lor vor fi semnificative la scară planetară, atunci fundamentele ştiinţelor despre clima planetei vor fi date peste cap.