Faydee a concertat în Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Faydee a concertat în Mamaia

Monden 22 Iulie 2013 / 00:00 759 accesări

Faydee a susţinut un concert electrizant, sâmbătă noapte, în Crema Summer Club din Mamaia. Australianul de origine libaneză, care a făcut furori în toată lumea cu piesele sale, a „incendiat”, timp de o oră, atmosfera din clubul arhiplin.

Urcat pe scenă după miezul nopţii, când petrecerea era în toi, artistul a însufleţit cheful de distracţie şi pofta de dans a fanilor cu piese cunoscute din repertoriul său, nelipsind celebrele sale melodii „Laugh Till You Cry” sau „Dangerous”. Cântăreţul a fost acompaniat pe scenă de frumoasele animatoare ale clubului.

REVINE ÎN SEPTEMBRIE Aflat pentru a treia oară în România, dar la prima sa vizită în staţiunea Mamaia, artistul în vârstă de 25 de ani a vorbit la superlativ despre litoralul românesc. După concert, Faydee a declarat că iubeşte plajele şi fetele frumoase de aici, până acum totul părându-i-se perfect.

Artistul a mai spus: „În curând, voi lansa în România un nou single. Se numeşte „Cashmere” şi este o celebrare a verii. Abia aştept să văd cum vă place. Iubesc litoralul de aici şi mă voi întoarce, cu siguranţă, în septembrie”.

Petrecerea incendiară s-a întins până spre orele dimineţii, mult după terminarea celui mai aşteptat moment al serii, al cărui protagonist a fost Faydee.



12