FBI: Coreea de Nord este la originea atacurilor cibernetice contra Sony

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FBI: Coreea de Nord este la originea atacurilor cibernetice contra Sony

Externe 19 Decembrie 2014 / 19:36 277 accesări

Coreea de Nord este responsabilă de atacul informatic care a vizat studiourile Sony, în noiembrie, anunţă Biroul Federal american de Investigaţii. "FBI are suficiente dovezi pentru a trage concluzia că Guvernul nord-coreean este responsabil de aceste atacuri cibernetice", informează un comunicat oficial. "Atacul contra companiei Sony nu este un comportament acceptabil pentru un stat", adaugă FBI. Administraţia Statelor Unite analizează modalităţi de ripostă la acest atac. "Identificarea autorilor atacului cibernetic este doar primul pas. Sunt analizate modalităţi de ripostă", a comunicat Departamentul de Stat american. Sony a anulat lansarea filmului "The Interview" - o comedie despre asasinarea fictivă a liderului nord-coreean Kim Jong-Un, în urma ameninţărilor hackerilor, care au postat documente interne ale companiei, inclusiv mesaje mail, şi filme încă nelansate. Surse din cadrul Administraţiei Statelor Unite au declarat că anchetatorii au ajuns la concluzia că atacul informatic a fost "susţinut de un stat" şi că Guvernul Coreei de Nord este responsabil.



12