Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI) din Statele Unite a iniţiat o anchetă în cazul mailurilor private utilizate de candidatul democrat la funcţia de preşedinte, Hillary Clinton, în timp ce deţinea funcţia de secretar de Stat american. Biroul Federal pentru Investigaţii a transmis vineri o ...
Peste 117 milioane de cetăţeni americani adulţi sunt înregistraţi într-o bază de date de recunoaştere facială, aflată în posesia autorităților, arată un studiu care ridică întrebări privind încălcarea intimităţii şi răspândirea tehnologiei de supraveghere rasială ...
Poliţia din Cehia a arestat un cetăţean rus, suspectat a avea legături cu atacurile cibernetice la scară largă care au avut loc în Statele Unite, informează presa internaţională. Poliţia cehă nu a oferit alte detalii. Arestarea a avut loc în cooperare cu Biroul Federal de Investigaţii (FBI) ...
Trei membri ai unui grup extremist din statul american Kansas au fost arestați pentru că ar fi pus la cale un atac cu bombă ce viza un complex rezidențial din Garden City în care erau găzduiți mai mulți imigranți din Somalia, au anunțat procurorii, sâmbătă. Cei trei bărbați, cu vârste ...
Statele Unite desfăşoară o anchetă despre presupusele activităţi de corupţie în legătură cu furtul miliardului de dolari din bănci din R. Moldova, potrivit unui fost funcţionar guvernamental moldovean şi unui parlamentar american, citaţi de ”The Wall Street Journal”. Mihail Gofman ...
Un colaborator al Agenţiei americane pentru Siguranţă Naţională (NSA) suspectat de sustragerea şi dezvăluirea unor coduri informatice care permit spionajul extern a fost arestat de Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), informează site-ul cotidianului The New York Times. Arestarea a avut loc în ...
Trusturile media Associated Press, Vice Media și Gannet, care deține cotidianul ”USA Today”, au dat în judecată FBI pentru încălcarea legislației privind libertatea de informare, pentru că agenția nu a prezentat informații despre modul în care a reușit să deblocheze iPhone-ul ...
Jurnaliştii de la ”Washington Post” dezvăluie că serviciile secrete americane au lansat o investigaţie cu privire la o operaţiune secretă a ruşilor de a influenţa alegerile prezidenţiale, prin cultivarea lipsei de încredere în cei doi candidaţi la prezidenţiale, precum şi în ...
După luni de contestare democrată și republicană, deopotrivă, cauzată și de declarațiile sale cam inflamante pe diverse subiecte sensibile, candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, o devansează cu un punct procentual pe rivala sa democrată, Hillary Clinton, în intenţiile de vot ...
Hillary Clinton a declarat anchetatorilor că nu își amintește toate instructajele privind gestionarea informațiilor guvernamentale pe care le-a primit ca secretar de stat, se arată în raportul anchetei FBI privind e-mailurile trimise de pe un server privat, publicat vineri și preluat de agențiile ...
FBI intenţionează să ofere presei o parte dintre notele făcute de agenţii săi la discuţiile cu Hillary Clinton, candidata democrată la preşedinţia SUA, acuzată că a folosit un server privat de e-mail în perioada în care a fost secretar de stat, încălcând astfel normele de ...
FBI și alte agenții americane de securitate anchetează atacuri cibernetice împotriva cotidianului New York Times și a altor instituții media, atribuite unor hackeri aflați în solda serviciilor secrete ruse, afirmă CNN, citat de agenția Reuters. Postul de televiziune a transmis că, potrivit unor ...
Candidata democrată la președinția SUA are din nou probleme cu corespondența sa electronică. Hillary Clinton este luată la întrebări de Biroul Federal de Investigații, FBI, pentru o serie de e-mailuri din perioada în care aceasta era secretar de stat și care prezintă informații ...
Directorul Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI), James Comey, estimează că gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) ar putea să reprezinte o amenințare teroristă și după sfârșitul așa-numitului 'califat' pe care ea l-a proclamat în teritoriile cucerite în Siria și Irak ...
Când credeam că le-am văzut pe toate în materie de... hackereală, ceva senzațional vine din Germania. Markus Ulbig, ministrul de Interne al landului Saxonia, a apărut pe lista cu persoane căutate de interpol, postată pe site-ul oficial al instituției, un poster cu numele și fotografia lui fiind ...
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, republicanul Paul Ryan, i-a cerut oficial directorului Serviciilor americane de Informaţii, James Clapper, să îi blocheze posibilitatea accesului la informaţii clasificate lui Hillary Clinton, potenţialul candidat democrat la preşedinţia SUA. ”Nu ...