Biroul Federal de Investigații (FBI) și Apple au declanșat o anchetă pentru identificarea celor responsabili de publicarea pe rețelele de socializare a fotografiilor nud cu zeci de celebrități americane, accesate de pe conturile acestora de iCloud. ”FBI a luat cunoștință de acuzațiile privind accesul neautorizat în computerele respective și în ce privește publicarea neautorizată a materialelor care vizează celebrități, urmând să cerceteze acest caz”, a transmis purtătoarea de cuvânt Laura Eimiler.
Numeroase fotografii nud ale unor celebrități au fost furate din conturile acestora de iCloud și au fost transmise pe rețelele de socializare. O parte dintre celebrități, printre care Jennifer Lawrence, Kate Upton și Mary Elizabeth Winstead, au confirmat că fotografiile sunt reale, în timp ce alte vedete, precum Ariana Grande și Victoria Justice, au transmis că acestea sunt trucate. ”Este în mod clar o încălcare scandaloasă a intimității clientei mele Kate Upton”, a declarat avocatul modelului. ”Intenționăm să dăm în judecată pe oricine transmite sau realizează copii ale acestor fotografii obținute ilegal”, a mai declarat avocatul vedetei.
Hackerul, care se presupune că a valorificat o breșă de securitate în aplicația celor de la Apple „Find my iPhone“, susține că este în posesia unor fotografii nud a peste 100 de vedete, toate femei. Apple a declarat că investighează activ afirmaţiile potrivit cărora o breşă de securitate a serviciului său iCloud ar fi putut ajuta la furtul fotografiilor nud. Totuşi, la două zile de la scurgerea imaginilor personale, compania nu a dat nicio asigurare pentru milioanele de clienţi cu privire la securitatea lor. Presa americană vorbeşte despre un atac al unor piraţi informatici asupra serverelor iCloud ale Apple, serviciu de stocare de date la distanţă, accesibil online. Serviciile similare ale altor furnizori ar putea fi, de asemenea, în pericol de a fi accesate ilegal.
Multe fotografii au circulat deja pe internet, unele păreau a fi false, dar mai multe vedete şi-au arătat indignarea şi au ameninţat cu acţiuni în justiţie. Platforma Twitter a suspendat conturile utilizatorilor care publicau adrese online către fotografiile vedetei. Printre celebrităţile ale căror fotografii private au fost furate se numără Avril Lavigne, Amber Heard, Scarlett Johansson, Wynona Ryder, Hayden Panettiere. Unele publicaţii vorbesc şi despre date personale ale unor vedete ca Hillary Duff, Jenny McCarthy, Kaley Cuoco, Kate Bosworth, Keke Palmer şi Kim Kardashian. Amploarea atacului informatic a fost adusă la lumină duminică dimineaţă, de utilizatorii forumului online 4chan, care a devenit cunoscut ca spaţiu de discuţii pentru piraţii informatici ai grupului Anonymous şi a fost criticat de multe ori pentru misoginismul promovat. Utilizatorii 4chan sunt cei care au publicat primii fotografiile furate. Unele publicaţii online au văzut imediat posibilitatea unui creşteri a audienţei şi au publicat link-uri către adresele de internet unde puteau fi văzute fotografiile în cauză, dar apoi au şters legăturile, puse în faţa ameninţărilor legale şi a indignării publicului. Potrivit tabloidului online Gawker.com, utilizatorii platformei online de distribuire anonimă a fotografiilor furate AnonIB s-au lăudat, cu o săptămână în urmă, că sunt autorii atacului informatic. Ascunşi în spatele unor pseudonime, mai mulţi dintre ei au fost chiar tentaţi să vândă sau să facă schimb de fotografii cu alţi utilizatori. Site-ul specializat în ştiri din domeniul tehnologiei informaţiei Thenextweb.com a avansat ideea ca hackerii să fi identificat o slăbiciune a serviciului „Find my iPhone“, aplicaţie care permite aflarea de la distanţă a locului geografic unde se află un telefon furat sau pierdut. Apple a corectat eroarea din sistem, dar prea târziu pentru a evita răspândirea informaţiei privind slăbiciunea în comunitatea hackerilor.
Alte surse media au îndoieli privind sursa fotografiilor publicate, sugerând că imaginile provin din surse diferite şi în niciun caz în urma unei accesări ilegale a serviciului iCloud, putând fi adunate pe parcursul mai multor ani. Amploarea atacului şi faptul că au fost vizate doar vedete feminine readuc în atenţie dezbaterea privind protecţia vieţii private şi misoginismul. De asemenea, evenimentul reprezintă o lovitură pentru companiile care oferă servicii de stocare de date online, precum iCloud, DropBox şi Google Drive, care au desfăşurat campanii de anvergură pentru asigurarea securităţii şi eficacităţii serviciilor de acest fel.
Lansat în octombrie 2011, serviciul iCloud al firmei este folosit în prezent de mai mult de 320 de milioane de oameni din toată lumea. Când este activat, păstrează automat fotografiile, e-mailurile, documentele şi alte informaţii ale utilizatorului într-un nor, permiţând sincronizarea acestora pe mai multe dispozitive: iPhone, iPad, MacBook. Serviciul securizează informaţiile prin încriptarea lor când sunt trimise pe web, depozitându-le într-un format codat pe server şi impunând indicii de securitate pentru autentificare, ceea ce înseamnă că datele sunt protejate de hackeri atunci când sunt trimise spre un alt dispozitiv şi ţinute online.
O eventuală breşă de securitate sugerează că hackerul a putut obţine datele de logare ale conturilor şi deci a putut pretinde că este utilizatorul serviciului pentru a trece de această încriptare. Tim Barajin, analist pe tehnologie, susţine strategia Apple, fiind de părere că păstrarea liniştii e cea mai bună opţiune. ”Odată ce Apple va înţelege ce s-a întâmplat, va face un comentariu foarte repede”, a explicat acesta. ”Siguranţa cloud-ului e în sine o problemă - trebuie să ai încredere totală în Google, Apple, Samsung. Apple are unele dintre cele mai puternice instrumente de încriptare din domeniu”, a mai adăugat analistul. ”Securitatea cibernetică nu e numai o problemă de tehnologie, ea depinde foarte mult de oameni. În munca noastră de zi cu zi vedem prea multe cazuri în care angajatori divulgă informaţii sensibile fără să verifice mai întâi legitimitatea cererii”, a spus Rob Cotton, expert în securitate online. ”Oamenii dau adeseori vina pe tehnologie când cad victime unui atac cibernetic, dar alegerile proaste de parole şi naivitatea sunt de obicei adevărata cauză”.