FC Farul - Oțelul, duel între două echipe de tradiție

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Sâmbătă, de la ora 17.00, pe stadionul „Farul”

FC Farul - Oțelul, duel între două echipe de tradiție

Sport 23 Octombrie 2015 / 17:26 1071 accesări

Atacantul Adrian Pătulea nu va juca sâmbătă, din cauza unei accidentări

Atacantul Adrian Pătulea nu va juca sâmbătă, din cauza unei accidentări

Galeria Farului a popularizat meciul de sâmbătă în speranța că vor veni cât mai mulți spectatori la stadion

Galeria Farului a popularizat meciul de sâmbătă în speranța că vor veni cât mai mulți spectatori la stadion

După două victorii consecutive, FC Farul Constanța are șansa de a obține un nou succes, întâlnind sâmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu, pe Oțelul Galați, în etapa a 10-a a Ligii a 2-a. Constănțenii pleacă din postura de mari favoriți, chiar dacă vor întâlni una dintre formațiile care au retrogradat din prima ligă în sezonul trecut. Confruntați cu mari probleme financiare, gălățenii au un start de campionat extrem de slab și se numără printre codașele clasamentului Seriei 1. „La prima vedere, pare un meci ușor, dar nu trebuie să facem greșeala de a ne subestima adversarul, pentru că putem plăti scump. Întâlnim o echipă formată din jucători tineri, dar care sunt bine instruiți și pregătiți, iar dacă-i lăsăm să joace, ne pot pune probleme. Puși sub presiune, nu se descurcă prea bine, pentru că le lipsește experiența. Sunt convins că nu ne vom desconsidera adversarii, mai ales că am trăit experiența dușurilor reci de la Piatra Neamț și Pojorâta. Am încredere că antrenorul Constantin Gache va alege cele mai bune soluții și în privința tacticii, și în cea a formulei de echipă”, a spus președintele grupării de pe litoral, Auraș Brașoveanu. Din păcate, de la FC Farul vor lipsi Adrian Pătulea, accidentat, și Mihai Nicorec, suspendat. Echipa probabilă de start a Farului: Gudea - Băjan, D. Bratu, Fl. Pătrașcu, Barna - Milea, Ad. Ionescu - M. Ion, T. Bălan, Cristocea - S. Chițu.

Celelalte meciuri ale etapei - sâmbătă, ora 11.00: CS Baloteşti - ACS Berceni, Ceahlăul Piatra Neamț - SC Bacău, Academica Clinceni - Dacia Unirea Brăila, Dunărea 2005 Călăraşi - Gloria Buzău; luni, ora 18.00: Rapid București - Rapid CFR Suceava (în direct la Digi Sport 1). Bucovina Pojorâta stă.

Clasament: 1. Rapid 18p (golaveraj: 12-5), 2. Suceava 18p (13-9), 3. Brăila 16p (10-7), 4. Bacău 16p (9-7), 5. FC FARUL 14p (13-9), 6. Călărași 13p (8-4), 7. Clinceni 11p (13-9), 8. Berceni 11p (11-12), 9. Pojorâta 9p (12-13), 10. Balotești 8p (5-9), 11. Oțelul 7p (6-12), 12. Buzău 7p (8-15), 13. Ceahlăul 4p (3-12).

Citeşte şi:

FC Farul atacă a treia victorie consecutivă

FC Farul a „spart gheaţa” în deplasare

FC Farul caută prima victorie în deplasare



12