După o lună de pauză, FC Farul Constanţa a început pregătirea pentru returul Ligii a II-a la fotbal, antrenorul principal Alin Artimon chemându-şi elevii, ieri dimineaţă, pentru un prim antrenament în acest an. La reunirea lotului s-au prezentat 19 de jucători: I. Neagu şi Cernat - portari, Ţabără, Buzea, Nicola, Coteanu, Niţescu, Ghenciu, S. Chiţu, Sg. Popescu, Săceanu, I. Olteanu, M. Matei, Stoianof, Stavian, Gavrilă, Erdal, Pîslaru şi Cl. Popa, ultimii cinci fiind juniori din propria pepinieră. Singurii absenţi au fost G. Curcă, aflat la final de contract, care a ales să meargă în Liga 1, la Gloria Bistriţa, şi Bîrlădeanu, care a lipsit nemotivat şi ar putea fi sancţionat de conducerea clubului. Tehnicianul constănţean a anunţat însă că lotul va fi completat în următoarele zile, când sunt aşteptaţi să sosească mai mulţi jucători.
„Marţi vor veni trei jucători de viitor, toţi sub 20 de ani. Unul dintre ei a adunat trei prezenţe la turneul final al Campionatului European de juniori, are cinci titluri naţionale la nivel de juniori şi a bifat 20 de selecţii la echipele naţionale de juniori, iar ceilalţi doi sunt campioni naţionali cu FC Timişoara. Suntem în discuţii cu trei jucători mai experimentaţi, care au evoluat la nivelul ligii secunde, dar sunt tineri, toţi sub 23 de ani. Este vorba de doi fundaşi centrali şi un fundaş stânga, care ar putea veni liberi de contract. Mă interesează şi un jucător de la Săgeata Năvodari, dar aşteptăm să vedem care este situaţia acestui club. Este posibil să luăm şi doi jucători de la Academia Hagi şi am avut deja o discuţie în acest sens, dar urmează să decidă conducerile cluburilor sub ce formă vor veni la noi. În plus, se pregătesc cu echipa mare şase juniori din pepiniera clubului. În privinţa plecărilor, s-ar putea ca în zilele următoare să ne mai despărţim de doi jucători. Am promis o nouă faţă a echipei, iar după o evaluare de patru luni, vom începe reconstrucţia. Nu se poate face însă totul peste noapte. Este nevoie de timp şi de bani, dar şi riscul de a aduce jucători care ne dau speranţe, dar nu sunt certitudini. Farul nu va plăti niciun leu pentru aceşti jucători, astfel că nu trebuie să-şi facă unii iluzii că voi profita din aceste transferuri. Nu se învârt bani în jurul acestor achiziţii”, a explicat Artimon.
OBIECTIV PENTRU RETUR. Aflată pe ultima loc în clasamentul Seriei 1 a Ligii a II-a, gruparea de pe litoral speră ca în retur să strângă cât mai multe puncte. „Îmi doresc ca în retur să avem o echipă foarte bine pregătită şi organizată, iar jocul şi rezultatele să ne aducă un loc superior în clasament. Obiectivul este să producem puncte, dar mă interesează şi să respect înţelegerea pe care o am cu cei din conducerea clubului de a construi o echipă competitivă. Chiar dacă îmi va expira contractul în vară şi s-ar putea ca un alt antrenor să beneficieze de munca mea, este un risc asumat. Nu va fi nicio scuză privind omogenizarea, pentru că cele două luni de pregătire sunt suficiente pentru acomodarea, iar jucătorii aleşi au mai jucat în sistemul 4-3-3”, a spus Artimon. Tehnicianul Farului le-a stabilit un program clar jucătorilor pentru următoarea perioadă. „În primele cinci zile vom face reacomodarea la efort şi voi vedea rapid dacă jucătorii au respectat programul din iarnă, pentru că vor susţine un prim test fizic. Vom continua antrenamentele până pe 24 ianuarie, când vom intra într-un stagiu de pregătire centralizată la stadion, până pe 3 februarie. De pe 8 februarie, teoretic, vom pleca în Antalya, pentru un cantonament de două săptămâni, apoi vor urma ultimele meciuri de verificare”, a adăugat antrenorul Farului.