FC Farul a intrat în cantonament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

FC Farul a intrat în cantonament

Sport 17 Mai 2013 / 00:00 1040 accesări

După trei succese consecutive, FC Farul Constanţa are şansa de a face un pas decisiv în lupta pentru evitarea retrogradării, dacă va învinge în meciul programat mâine, de la ora 11.00, în fieful celor de la Unirea Slobozia, în etapa a 27-a a Ligii a II-a la fotbal. Constănţenii au intrat aseară în cantonament, însă antrenorul Ion Răuţă se confruntă cu numeroase probleme de efectiv. Astfel, Niţescu şi Buzea sunt suspendaţi din cauza cumulului de cartonaşe galbene, în timp ce Ţabără a declarat forfait din cauza unei accidentări la genunchi. Alţi trei jucători sunt incerţi, după ce au ratat antrenamentele de la începutul acestei săptămâni din cauza accidentărilor.

„Băjan a făcut primul antrenament, după două zile de pauză cauzată de probleme musculare, şi aştept să văd cum reacţionează piciorul. Stoianof s-a întors la antrenamente alături de coechipieri, dar la finalul şedinţei de pregătire a acuzat din nou dureri, în timp ce Curcă nu a putut încheia antrenament, din cauza unor puternice dureri la gleznă şi călcâi. În aceste condiţii, am cooptat patru juniori pentru a completa lotul”, a declarat antrenor Ion Răuţă. Tehnicianul Farului îi cunoaşte foarte bine pe ialomiţeni, pe care i-a antrenat în urmă cu trei sezoane. „Lotul adversarilor îl cunosc foarte bine, pentru că am lucrat cu mulţi dintre jucători. Este însă doar un mic avantaj, întrucât totul depinde de noi. Trebuie să arătăm aceeaşi atitudine ca în ultimele meciuri şi să ne propunem victoria. Oricum, şi dacă vom câştiga la Slobozia, nu vom rezolva în totalitate problema retrogradării. Cred că putem sta liniştiţi doar dacă luăm şase puncte în ultimele trei meciuri”, a mai spus Răuţă.

Altfel, suporterii Farului se vor aduna azi, de la ora 18.45, în faţa tribunei oficiale a stadionului “Farul”, unde vor manifesta, încercând să atragă atenţia opiniei publice asupra situaţiei în care se află gruparea de pe litoral.



12