FC Farul a învăţat rolul pentru Buftea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

FC Farul a învăţat rolul pentru Buftea

Sport 21 Octombrie 2011 / 00:00 775 accesări

Intrată în luptă pentru şefia Seriei I după şase meciuri consecutive fără înfrângere, FC Farul Constanţa are şansa de a puncta din nou în clasamentul adevărului în partida cu Dinamo II Bucureşti, programată sâmbătă, de la ora 13.00, în etapa a 10-a a Ligii a II-a la fotbal. Găzduită de stadionul din Buftea, întâlnirea poate trimite formaţia de pe litoral pe podium, pentru prima oară în acest sezon. „Înaintea celor două meciuri în deplasare ne-am propus să luăm patru puncte. Am obţinut unul la Brăila, urmează trei la Buftea. Ne dorim să învingem, mai ales că şi la Brăila am fost aproape de o victorie, am avut jocul în mână, însă nu am fructificat cele două mari ocazii din repriza secundă, ratate de Stăncioiu şi Pătulea. Jocul din prima repriză îmi dă mari speranţe, dar nu mi-a plăcut ceea ce am văzut după pauză, când echipa s-a retras prematur, încercând să apere avantajul minim de pe tabela de marcaj. Ne pare rău că nu am câştigat, dar mă bucură această serie fără înfrângere. M-aş mulţumi şi cu un egal în meciul cu Dinamo II, dar o victorie ne-ar permite să abordăm cu totul altfel derby-ul cu Tulcea”, a spus antrenorul Marian Pană, care a lăudat formaţia secundă din Ştefan cel Mare: „Este un adversar mult schimbat faţă de sezonul trecut, când fiecare jucător încerca să demonstreze că merită să fie chemat la echipa mare. Întâlnim o echipă bună şi seria rezultatelor pozitive înregistrată de dinamovişti în acest campionat nu este întâmplătoare. Pentru noi, cheia succesului poate fi jocul colectiv şi dăruirea în teren”.

OPTIMISM ÎN VESTIAR. Şi jucătorii Farului sunt mult mai încrezători în propriile forţe după rezultatele obţinute în ultimele runde. „Am muncit foarte mult, am dat totul pe teren şi am luat fiecare meci în parte cu gândul să-l câştigăm. Sunt constănţean, am crescut în spiritul Farului, iar partida cu Dinamo are o însemnătate aparte, chiar dacă vom juca împotriva echipei secunde. Îmi doresc să învingem şi să ne facem suporterii fericiţi. Mi-aş dori să înscriu, dar important este ca echipa să ia cele trei puncte”, a explicat mezinul Alexandru Paraschiv. „Faţă de sezonul trecut suntem o echipă mai omogenă, mai pragmatică, cu jucători mai experimentaţi. Sper să ne bucurăm la finalul sezonului, pentru că promovarea este un obiectiv realizabil. Toate meciurile sunt grele, pentru că este o serie echilibrată. Poţi să pierzi la ultima clasată, dar să câştigi cu liderul. Îmi doresc la la sfârşitul campionatului să fim pe unul dintre primele două locuri”, a adăugat mijlocaşul Radu Sascău.

Taguri articol


12