Cupa “Hagi-Vodafone” şi-a desemnat vineri semifinalistele, două dintre meciurile din sferturile de finală ale competiţiei prelungind suspansul pînă la loviturile de departajare. Creditată cu şanse la cîştigarea trofeului după evoluţia din faza grupelor, FC Farul a întîlnit pe Kinder Sîngeorgiu de Mureş, cele două echipe oferind un spectacol fotbalistic de calitate sub privirile lui Gică Hagi, aflat în tribunele Stadionului “Farul”. Constănţenii au deschis rapid scorul, în min.5 prin Caciandone, însă ardelenii au egalat după doar patru minute, prin Bucur. Acelaşi Caciandone şi-a adus echipa în avantaj, în min. 14, dar la pauză a fost egal, 2-2, oaspeţii egalînd prin Pelaghie, în min. 19. Împotriva cursului jocului, Kinder a preluat conducerea prin Keresteş, în min. 40, dar finalul partidei a fost dramatic. Caciandone a reuşit tripla, în min. 54, după o acţiune superbă a lui Talaşman, cel mai bun jucător de pe teren, dar, după trei minute, ardelenii au trecut din nou în avantaj prin Stavilă şi păreau desprinşi în cîştigători. În ultimul minut, căpitanul Farului, Ghenciu, a prins un şut superb şi a egalat, trimiţînd meciul la loviturile de departajare. Din păcate, acelaşi Ghenciu a ratat şi, chiar dacă colegii săi, Caciandone, Nicola şi Abibula, au marcat, Kinder s-a impus, în final, cu 9-7 (4-4). “Din păcate, am pierdut acest joc, deşi eu cred că meritam victoria. Am jucat mai bine şi ne-am creat ocazii, dar nu ne-am descurcat în faţa porţii. Jocul a încîntat publicul, iar copii s-au dăruit pe teren, dorindu-şi foarte mult victorie, însă nu am avut şansă. Oricum, această competiţie ne-a arătat cum se descurcă micii jucători sub presiune şi îi mulţumim lui Gică Hagi că ne-a oferit şansa de a juca”, a spus antrenorul “piticilor” Farului, Ionel Melenco.
În sferturile de finală s-au înregistrat următoarele rezultatele: Kinder Sîngeorgiu de Mureş - FC Farul 9-7 (4-4) - după lovituri de departajare; Pandurii Tg. Jiu - Gloria Bistriţa 0-2; Steaua Dunării Galaţi - Poli Iaşi 6-4 (1-1) - după lovituri de departajare; FCM Reşiţa - Steaua Bucureşti 4-3. Sîmbătă vor avea loc semifinalele, după următorul program: Kinder - Reşiţa (ora 9.30) şi Galaţi - Bistriţa (ora 11.00). Duminică sînt programate cele două finale, care vor decide podiumul primei ediţii a Cupei “Hagi-Vodafone”: finala mică de la ora 9.30, iar finala mare de la ora 11.00, ambele pe Stadionul “Farul”.