FC Farul are liber de 1 mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul are liber de 1 mai

Sport 28 Aprilie 2010 / 00:00 673 accesări

După ce a avut pauză sâmbăta trecută, deoarece a câştigat la “masa verde”, cu 3-0, partida din deplasare, cu Cetate Suceava, echipă retrasă din campionat, FC Farul nu va juca nici în această săptămână. Oficialii constănţeni au găsit o modalitate pentru a amâna disputa cu Dinamo II Bucureşti, din etapa a 27-a a Ligii a II-a, programată iniţial sâmbătă, 1 mai, de la ora 13.00. Astfel, conducerea grupării de pe litoral a solicitat Federaţiei Române de Fotbal să reprogrameze jocul, întrucât Cosmin Matei este plecat la echipa naţională under 19, iar alţi doi juniori au fost convocaţi la loturile naţionale. Cererea le-a fost acceptată, iar partida cu Dinamo II va avea loc pe 19 mai, de la ora 18.00. Motivul neoficial pare a fi însă subţirimea lotului, din cauza excluderilor de săptămâna trecută şi a accidentărilor, şi restanţele către jucători, care ar putea duce la neprogramare. Altfel, formaţia pregătită de Dennis Şerban şi Gică Butoiu a efectuat ieri două antrenamente, la care au participat 21 de jucători, printre care s-au numărat şi Robert Portic şi Adrian Senin, fără drept de joc la formaţia de pe litoral.

Taguri articol


12