FC Farul aşteaptă decizia FRF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

FC Farul aşteaptă decizia FRF

Sport 12 Martie 2013 / 00:00 1363 accesări

După o iarnă furtunoasă, care a adus numeroase schimbări în lot, FC Farul Constanţa nu a avut ocazia să joace în prima etapă a returului Ligii a II-a la fotbal. Constănţenii şi-au asigurat trei puncte la “masa verde”, venite însă în urma neprezentării liderului Sportul Studenţesc Bucureşti. În aceste condiţii, gruparea de pe litoral aşteaptă o decizie oficială din partea Federaţiei Române de Fotbal privind o victorie cu 3-0. „Nu se pune sub nici un fel problema reprogramării meciului. Noi ne-am făcut datoria. Ne-am pregătit toată săptămână, am mers la Bucureşti cu o zi înaintea întâlnirii şi ne-am prezentat la joc. Nu le dorim răul altora, dar nici nu suntem noi de vină pentru ce se întâmplă la Sportul. Aşteptăm ca în această săptămână să se oficializeze victoria noastră cu 3-0”, a spus preşedintele Farului, Neculai Tănasă. Conducătorul clubului constănţean a profitat de deplasarea în Bucureşti şi a asistat la meciul celor de la CS Otopeni, formaţie pe care FC Farul o va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a 17-a. Gazdele au pierdut cu 0-1 în faţa Dunării Galaţi, după o evoluţie nu prea reuşită. „Mi s-au părut două echipe slăbuţe, dar niciun meci nu seamănă cu altul. Problema este că nu ştim la ce nivel ne situăm noi, pentru că nu am avut ocazia de a disputa vreun joc oficial în acest an, iar echipa s-a schimbat mult faţă de tur. Sunt şanse mari ca până la întâlnirea cu Otopeni să-i legitimăm pe Mucsi şi Fuchs. În privinţa lui Constantinescu, lucrurile sunt un pic mai complicate, pentru că Poli Timişoara este în insolvenţă şi toate transferurile sunt blocate de fisc. În plus, lui Stoianof i-a expirat etapa de suspendare şi va fi apt de joc sâmbătă. Pentru noi este foarte important să legăm cele trei puncte obţinute sâmbătă cu o victorie în faţa celor de la CS Otopeni, ceea ce ne-ar depărta un pic de zona fierbinte”, a adăugat Tănasă. Oficialul grupării de pe litoral speră ca jocul echipei să atragă cât mai mulţi spectatori la stadion în acest retur: „Sunt convins că fanii care au făcut deplasarea la Bucureşti vor fi prezenţi şi sâmbătă în tribune. Doar rezultatele bune vor aduce mai mulţi spectatori”.



12