Dezavantajaţi clar de arbitraj în meciul pierdut, cu 1-2, miercuri seară, în faţa liderului, CFR Cluj, oficialii constănţeni i-au acuzat pe “fluieraşi” că au viciat rezultatul final şi au anunţat că vor depune memoriu la Comisia Centrală de Arbitri. FC Farul va solicita atît suspendarea centralului Victor Berbecaru, cît şi a asistentului Zoltan Szekely, cel care a închis ochii la poziţia clară de ofsaid în care se afla suedezul Dorsin, autorul primului gol al gazdelor. “Singura cale oficială de a protesta este să facem memoriu către comisiile abilitate. Din păcate, asta nu mai schimbă nimic pentru noi, rezultatul rămîne acelaşi. Farul a avut în ultima vreme foarte multe memorii depuse. Ni s-a dat dreptate, arbitrii au fost suspendaţi, dar asta nu ne încălzeşte cu nimic’, a declarat antrenorul Ion Marin. Poziţia tehnicianului faţă de arbitrajul de la Cluj a fost împărtăşită şi de preşedintele grupării de pe litoral, Constantin Gache: “Facem memoriu împotriva arbitrajului. Golul egalizator al CFR-ului s-a marcat din ofsaid, iar maniera de arbitraj din repriza secundă ne-a fost ostilă. Fără reuşita de 1-1 nu ştiu cum ar fi decurs meciul. Gazdele ar fi intrat în criză de timp, s-ar fi precipitat şi, poate, nu mai reuşeau să cîştige”.
În plus, oficialii Farului au intrat în contre cu omologii clujeni, după ce preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan a declarat că Steaua i-a stimulat financiar pe Barbu şi compania. “Farul a jucat pe o primă extraordinar de mare, poate cea mai mare de care s-a auzit vreodată. Am auzit eu, cu urechile mele, de la jucătorii Farului”, a spus Mureşan. Această variantă a fost negată cu vehemenţă de Ion Marin, încă de la conferinţa de presă susţinută la finalul partidei: “Vă dau cuvîntul meu că Farul Constanţa a evoluat pe primele clubului”.
Pe lîngă înfrîngerea suferită, “Săpăligă” a primit alte două veşti proaste după jocul de la Cluj în vederea partidei cu Pandurii Tg. Jiu, programată luni, pe Stadionul “Farul”, de la ora 19.00, în etapa a 25-a a Ligii I. Dinu Todoran, cel mai bun mijlocaş al Farului, este suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene, în timp ce Gerlem este suspect de ruptură musculară. Brazilianul va efectua astăzi un RMN, în urma căruia se va stabili cît va lipsi de pe teren. În schimb, fundaşul Răzvan Farmache are şanse de a reintra pe teren, după ce a absentat zece zile din cauza unei fisuri suferite la un deget de la piciorul stîng.