Sportivii de la CS Farul Constanţa au avut o prestaţie excelentă în prima zi a Campionatelor Naţionale de atletism rezervate seniorilor, care au loc pe stadionul “Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti, reuşind să obţină opt medalii. Cinci constănţeni au câştigat titlul de campioni: Andreea ...
Revenită pe prima scenă a baschetului masculin românesc, formaţia Baschet Club Farul Constanţa a aflat programul de meciuri din sezonul regulat al Ligii Naţionale. Constănţenii vor avea parte de un debut de foc, împotriva celor mai bune echipe din întrecerea internă. Astfel, elevii lui Costel Cernat vor ...
Aflată într-o situaţie dramatică, FC Farul Constanţa şi-ar putea decide viitorul în această săptămână, gruparea de pe litoral fiind ameninţată cu retragerea din Liga a II-a la fotbal din cauza problemelor financiare. Astfel, actualul patron al clubului constănţean, Giani Nedelcu, l-a acuzat pe fostul ...
RUGBYŞTII DE LA RCJ FARUL, MECI TEST CU MILITARII IRLANDEZI Ieri după-amiază, pe stadionul Mihai Naca din Constanţa, echipa Rugby Club Judeţean Farul Constanţa a susţinut un meci de pregătire cu o formaţie a Batalionului I al Gărzii Irlandeze, care a jucat trei partide amicale în România. În lotul ...
Dintre cele trei formaţii constănţene din Liga a II-a la fotbal, Săgeata Năvodari este prima care reia pregătirile după pauza competiţională din această vară. Astfel, năvodărenii se vor reuni astăzi, la ora 18.00, la stadionul din Năvodari, sub conducerea antrenorului Aurel Şunda. La prima şedinţă ...
Speranţele constănţene la o surpriză la Campionatele Europene de atletism în aer liber, care au loc la Helsinki s-au risipit, vineri, după ce Anca Heltne nu a reuşit să dea peste cap calculele hârtiei în proba de aruncare a greutăţii. Calificată în finală cu cel mai slab rezultat, sportiva de la CS ...
După o primă zi dezastruoasă, cu trei sportivi care au ratat calificarea în finale, atletismul constănţean şi-a luat revanşa, ieri, la Campionatele Europene de atletism în aer liber, care au loc la Helsinki. Revenită în competiţii în urmă cu două luni, după o suspendare de doi ani cauzată de consumul ...
Ieri, la Helsinki, au debutat Campionatele Europene de atletism în aer liber, competiţie la care participă şi patru sportivi constănţeni, toţi de la CS Farul Constanţa. Trei dintre ei au intrat ieri în calificări, însă rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor. Cotată cu şanse la calificarea în ...
Proaspăt medaliată cu aur la Campionatele Europene de tenis de masă în proba de dublu mixt, care s-au încheiat duminică, la Buzău, Eliza Samara nu are prea mult timp pentru a sărbători. Constănţeanca a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru cea mai importantă competiţie a acestui an ...
Timp de zece zile, în perioada 23 iunie - 4 iulie, Sala Tomis din Constanţa găzduieşte Campionatele Naţionale de Scrimă pentru copii, competiţie organizată de Federaţia Română de Scrimă, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Asociaţia Judeţeană de Scrimă ...
Delegaţiei României a ajuns, luni, la Hensinki, unde astăzi vor debuta Campionatele Europene de atletism în aer liber. În componenţa lotului tricolor se regăsesc şi patru sportive de la CS Farul Constanţa, Andreea Ogrăzeanu (antrenor Cristina Manea, 100 m şi 200 m), Cristina Bujin (antrenor Lenuţa ...
DOUĂ MEDALII CONSTĂNŢENE LA CN DE ATLETISM JUNIORI 3 Timp de două zile, în perioada 22-23 iunie, pe stadionul “Iolanda Balaş Soter” din Bucureşti, au avut loc Campionatele Naţionale de atletism rezervate juniorilor 3. Competiţia a adus două medalii pentru CS Farul Constanţa, ambele fiind ...
Mijlocaşul Vasilică Cristocea, în vârstă de 31 de ani, ultima oară la FC Viitorul Constanţa, acuză conducerea formaţiei constănţene că i-a reziliat în mod abuziv contractul, deşi înţelegerea ar fi trebuit să expire peste trei ani. „În data de 9 aprilie am fost anunţat de către Paul Peniu şi ...
Desfăşurate vineri, la Constanţa, Campionatele Naţionale de gimnastică artistică pe echipe pentru junioare 1, 2 şi 3 au adus un rezultat excelent pentru micuţele gimnaste de la CS Farul Constanţa. La capătul unei întreceri spectaculoase, prima echipă a grupării de pe litoral, în componenţa Anamaria ...
Constănţenii Eliza Samara şi Andrei Filimon au reuşit o performanţă de senzaţie, păstrându-şi titlul de campioni europeni în proba de dublu mixt la tenis de masă cucerit anul trecut la Istanbul. Eliza Samara (CS Farul Constanţa) şi Andrei Filimon (CS 2004 Tomis Constanţa) s-au impus, ieri, la ...
SUPORTERII AU SCĂPAT STADIONUL “FARUL” DE BURUIENI La iniţiativa şefului galeriei constănţene, Sorin Mihăilescu, zeci de fani ai formaţiei FC Farul Constanţa s-au strâns vineri seară la stadionul “Farul” pentru o acţiune de igienizare a arenei. Neîngrijinit de la finalul ...