Desfăşurate vineri seară, pe stadionul “Farul”, pentru al doilea an consecutiv, la lumina reflectoarelor, Campionatele Internaţionale de atletism ale României au avut câteva momente fierbinţi, care au atras atenţia spectatorilor. Astfel, cei prezenţi au urmărit atent proba de triplusalt feminin ...
Rămasă cu şanse mici în lupta pentru locul secund în clasamentul Seriei 1 a Ligii a II, Săgeata Năvodari şi-a propus să încheie totuşi sezonul cu un succes de orgoliu în fieful Dunării Galaţi, în partida programată sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a 30-a. Sarcina echipei pregătită de Aurel ...
Scăpată de retrogradare ca prin urechile acului, FC Farul Constanţa a încheiat în genunchi cel mai slab sezon din istoria clubului. Astfel, meciul dintre gruparea de pe litoral şi Astra II Giurgiu, care ar fi trebuit să aibă loc mâine, de la ora 11.00, pe teren propriu, în etapa a 30-a a Ligii a II-a, nu a ...
După meciul pierdut cu Dinamo Bucureşti, scor 20-24, în etapa a 10-a a Superligii Naţionale, rugbyştii de la RCJ Farul Constanţa au primit trei săptămâni de vacanţă din partea antrenorului Cristian Brănescu. Totuşi, doar o parte dintre rugbyşti se vor putea bucura de zilele libere, Carpo, Nicolae ...
FC Farul Constanţa a cunoscut o nouă umilinţă, cedând ieri, pe teren propriu, în faţa “lanternei roşii” din Seria 1, CF Brăila, scor 2-3, în restanţa contând pentru etapa a 22-a a Ligii a II-a la fotbal. Sub ochii lui Ilie Stan, posibil viitor antrenor, şi Alin Buzărin, posibil viitor ...
Cu patru etape înaintea play-off-ului, Rugby Club Judeţean Farul Constanţa ocupă doar locul 3 în clasament, la cinci puncte de locul 2, ultimul care permite disputarea pe teren propriu a uneia dintre semifinale. Rezultatul nu mulţumeşte absolut deloc conducerea constănţeană, iar pauza de aproximativ cinci ...
Ieri a debutat la Constanţa Campionatul Naţional de navomodele-machetă, clasa C, modelele fiind expuse la Muzeul Marinei Române până sâmbătă, când este programată festivitatea de premiere. La competiţie participă şi două cluburi din judeţul Constanţa, Farul Constanţa şi Palatul Copiilor Medgidia ...
După o serie de cinci eşecuri consecutive, FC Farul Constanţa se pregăteşte să ia trei puncte în restanţa cu CF Brăila, din etapa a 22-a a Ligii a II-a la fotbal. În partida programată azi, de la ora 18.00, pe teren propriu, constănţenii mizează pe diferenţa de valoare dintre cele două echipe ...
După o serie dezastruoasă, cu cinci înfrângeri consecutive, FC Farul Constanţa speră să obţină primele puncte mâine, de la ora 18.00, când va întâlni, pe teren propriu, “lanterna roşie” a clasamentului Seriei 1 a Ligii a II-a, CF Brăila, într-o restanţă din etapa a 22-a. În ciuda ...
TECĂU, LA UN PAS DE SEMIFINALE LA ROLAND GARROS Cel mai bun jucător român al momentului, Horia Tecău, s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului. Alături de suedezul Robert Lindstedt, constănţeanul a acces între primele opt cupluri ale probei de ...
Scăpată de la retrogradare, FC Farul Constanţa are un final de sezon extrem de slab, înregistrând sâmbătă al cincilea eşec consecutiv. Echipa pregătită de Gică Butoiu a pierdut în fieful celor de la FC Snagov, scor 1-3, în etapa a 29-a a Ligii a II-a, la capătul unei partide dominate cu autoritate de ...
TECĂU, ÎN SFERTURI LA ROLAND GARROS Tenismanul constănţean Horia Tecău, împreună cu suedezul Robert Lindstedt, a obţinut, aseară, calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului. Tecău şi Lindstedt, capi de serie nr. 9, au învins ...
RCJ Farul Constanţa a pierdut, duminică, pe stadionul “Mihai Naca“, scor 20-24, meciul cu Dinamo Bucureşti, din etapa a 10-a a Superligii Naţionale de rugby. Deşi porneau cu prima şansă la câştigarea celor cinci puncte puse în joc, rugbyştii constănţeni au fost învinşi de o echipă care nu a ...
Scăpată de grijile retrogradării, FC Farul Constanţa încheie în genunchi actualul sezon al Ligii a II-a la fotbal, ajungând la patru eşecuri consecutive. Seria neagră are şanse mari să se prelungească şi după partidă cu FC Snagov, programată sâmbătă, de la ora 11.00, în deplasare, în etapa a 29-a ...
TECĂU, ÎN OPTIMI LA ROLAND GARROS Constănţeanul Horia Tecău, împreună cu suedezul Robert Lindstedt, s-a calificat în optimile probei de dublu de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al anului. Cei doi, capi de serie nr. 9, au învins vineri, cu 6-7, 6-4, 6-3, cuplul format din francezii Kenny ...
Duminică, de la ora 11.00, pe stadionul “Mihai Naca“ din Constanţa, Carpo şi compania vor întâlni vechea rivală Dinamo, într-o partidă din etapa a 10-a a Superligii Naţionale de rugby (meciul va fi televizat în direct de GSP TV şi înregistrat la Neptun TV, duminică, de la ora 16.00). Formaţia ...