Baschet Club Farul Constanţa dispută sâmbătă şi duminică primele două partide ale primei faze din play-out-ul Ligii Naţionale de baschet masculin. Constănţenii vor întâlni, în deplasare, pe BCM Piteşti, partidele fiind programate de la ora 18.00. Se joacă după sistemul “cel mai bun din cinci ...
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a analizat, ieri, incidentele din meciul FC Farul Constanţa - FC Viitorul Constanţa, desfăşurat duminică, în cadrul Campionatului Naţional rezervat juniorilor A şi a luat măsuri dure în privinţa celor trei jucători eliminaţi în timpul partidei. Cel ...
Aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, FC Farul Constanţa va disputa, sâmbătă, de la ora 11.00, pe teren propriu, derby-ul suferinţei din Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal, urmând să dea piept cu penultima clasată, Rapid CFR Suceava, în etapa a 21-a. Constănţenii şi-au propus să câştige cele ...
OLTCHIM A RATAT FINALA LC Campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vîlcea a ratat, aseară, la Veszprem (Ungaria), calificarea în finala Ligii Campionilor, deşi a învins echipa Gyor ETO, scor 25-24 (14-10), în manşa retur a semifinalelor competiţiei. Cu toate că au avut un avantaj de şase goluri ...
Aflată într-o situaţie delicată atât în clasamentul Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal, cât şi din punct de vedere financiar, FC Farul Constanţa a avut şansa de a primi sprijinul financiar din partea unei puternice firme italiene din domeniul electricităţii. Astfel, între conducerea grupării de pe litoral ...
În urma incidentelor înregistrate duminică, la meciul dintre FC Farul Constanţa şi FC Viitorul Constanţa, din cadrul Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor A, preşedinţii FC Viitorul, Pavel Peniu şi FC Farul, Neculai Tănasă, şi comandantul Grupării Mobile de Jandarmi “Tomis” ...
Clasată pe ultimul loc în clasamentul Seriei 1 a Ligii a II-a la fotbal, FC Farul Constanţa se pregăteşte pentru o serie de meciuri decisive în lupta pentru evitarea retrogradării. Astfel, în următoarele patru etape, constănţenii vor întâlni tot atâtea contracandidate, urmând să primescă vizita celor ...
Rugby Club Judeţean Farul Constanţa a trecut repede peste eşecul cu Dinamo Bucureşti, din etapa a doua, iar sâmbătă, în faţa unui public care a venit din nou să-şi încurajeze favoriţii, a obţinut un succes concludent, 36-15 cu Universitatea Cluj. Un meci la discreţia echipei constănţene, mai ales în ...
Săptămâna trecută, la Brăila, a avut loc Cupa României la box pentru tineret (sportivi cu vârsta de 17-18 ani), competiţie la care au participat doi pugilişti constănţeni. Unul dintre ei, Alperen Akbal (CS Năvodari, antrenor Ferodin Ablalim), a câştigat toate meciurile disputate la categoria 69 kg şi a ...
ROMÂNIA - OLANDA 0-5, ÎN CUPA DAVIS Echipa României de Cupa Davis a ratat calificarea în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială a competiţiei, după ce a fost învinsă, cu 5-0, de Olanda în partida disputată la finalul săptămânii trecute, în turul al doilea al Grupei I din Zona Euro-Africană ...
Meciul dintre FC Farul Constanţa şi Viitorul Constanţa, disputat ieri, pe stadionul II din Complexului Sportiv “Farul”, în cadrul Campionatului Naţional de juniori A, a fost marcat de incidente atât în teren, cât şi în tribune. În minutele de prelungire ale întâlnirii, între jucătorii celor ...
Rugby Club Judeţean Farul Constanţa a obţinut, sâmbătă, în faţa propriilor suporteri, un nou succes în Superliga Naţională. În etapa a 3-a a sezonului, “marinarii” s-au impus, cu 36-15 (19-3), în disputa cu Universitatea Cluj, obţinând şi punctul bonus ofensiv pentru cel puţin patru eseuri ...
LIGA A II-A LA FOTBAL Sâmbătă şi duminică sunt programate meciurile din cadrul etapei a 20-a din Liga a II-a la fotbal. Programul partidelor - Seria 1, sâmbătă, ora 11.00: Sportul Studenţesc Bucureşti - Unirea Slobozia, Delta Tulcea - ACS Buftea (în direct la Dolce Sport 2), FC Botoşani - Dinamo II ...
FC Farul Constanţa a profitat de faptul că nu joacă sâmbătă în campionat şi a disputat vineri seară, pe teren propriu, un meci amical în compania formaţiei din Liga a III-a Juventus Bucureşti, încheiat la egalitate, scor 2-2. Faţă de partidele din campionat, antrenorul Alin Artimon a abordat ...
ŞTEFAN PALOŞI, ÎN SEMIFINALE LA ATENA Dintre cei trei tenismeni constănţeni prezenţi în sferturile de finală ale “Smash Spring Tour”, turneu internaţional de categoria a treia care are loc la Atena (Grecia) şi este rezervat juniorilor sub 14 ani, doar unul singur a reuşit să se califice în ...
Rugby Club Judeţean Farul Constanţa revine în acest weekend în faţa propriilor suporteri. Sâmbătă, de la ora 11.30 (în direct pe rugbytv.ro), pe stadionul “Mihai Naca”, în etapa a 3-a a Superligii Naţionale de rugby, formaţia constănţeană va primi vizita Universităţii Cluj, echipă care ...