După o săptămână de pauză, FC Farul Constanţa se pregăteşte să reintre în circuitul Ligii a II-a la fotbal tot cu un meci în deplasare, după ce în runda precedentă a pierdut la limită, scor 0-1, la Botoşani. Constănţenii vor evolua sâmbătă, de la ora 11.00, în etapa a 6-a a ligii secunde, tot în Moldova, dar vor da piept de această dată cu o nou promovată, Rapid CFR Suceava. Gruparea de pe litoral visează cele trei puncte, după ce a lucrat intens la antrenamentele din ultima săptămână.
„Finisăm problemele încontinuu, pentru că sunt mulţi jucători noi la echipă faţă de sezonul trecut, iar unii dintre ei au venit cu câteva zile înainte de startul campionatului. Încercăm să ne omogenizăm, mai ales că s-a schimbat antrenorul după prima etapă şi există o altă viziunea asupra jocului. Avem mult de lucru şi, de aceea, în perioada aceasta, antrenamentele cuprind cel puţin un modul tactic de douăzeci de minute. De exemplu, ultima şedinţă tehnică a cuprins cincizeci de minute continue de trasee ofensive. Timpul nu lucrează însă în favoarea unui antrenor şi a unei echipe care schimbă din mers. Avem nevoie şi de rezultate, şi de un plus în joc”, a explicat antrenorul principal al Farului, Alin Artimon, care nu simte presiunea rezultatelor, având drept obiectiv construirea unei echipe competitive pentru sezonul viitor. „Din punct de vedere al clasamentului, nu mă interesează unde vom fi la finalul turului, pentru că această ierarhie se va răsturna în retur, când vom juca mai multe meciuri pe teren propriu. Mă interesează să putem juca la un nivel care să nu coboare foarte mult sub cel de la Braşov, când am arătat că prima ligă, ca nivel de calitate al jocului, nu este departe de Farul. De asemenea, mă interesează să nu mai coborâm jocul atât de jos ca la Botoşani, unde, din punct de vedere defensiv, am fost foarte bine organizaţi, dar am avut o singură ocazie, ceea ce reprezintă foarte puţin, indiferent de adversar. În condiţiile în care la Braşov, împotriva unei echipe de primă ligă, am avut şase situaţii de gol, înseamnă că la Botoşani am jucat prost şi trebuie să acceptăm acest lucru. Este un an în care am acceptat cu toţii că trebuie să construim şi acesta este obiectivul final. Cei care sunt în acest moment în lot să-şi păstreze locul şi în sezonul viitor. Jucătorii vor avea ţinte individuale tot timpul. Eşti apt să rămâi la Farul, continui. Nu eşti apt, în iarnă sau în vară pleci”, a avertizat tehnicianul constănţean.
„Seria 1 este ca în România. Jucăm, stăm, iarăşi jucăm. Nu ştiu cum este posibil să joci doar cinci meciuri pe teren propriu într-un tur de campionat. Mai bine împărţeau ţara în patru zone, făceau patru serii de câte douăsprezece echipe, deplasările erau mai scurte, cheltuielile mai mic şi jucam cel puţin douăzeci şi două de meciuri”, a adăugat Artimon. Antrenorul constănţean nu-i va putea folosi la Suceava pe Valentin Sandu, suspendat după eliminarea de la Braşov, şi pe Petre Ivanovici, accidentat.