FC Farul face analiza primei părți a sezonului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

FC Farul face analiza primei părți a sezonului

Sport 09 Decembrie 2014 / 00:00 1562 accesări

După ce a scăpat de retrogradarea în Liga a III-a la fotbal grație schimbării sistemului competițional, FC Farul Constanța a început actualul sezon al ligii secunde cu gânduri mari. Conducerea clubului a reușit să aducă jucători experimentați, l-a convins pe antrenorul Marian Pană să revină la Constanța și a anunțat că obiectivul este calificarea în play-off-ul Seriei 1. Speranțele constănțenilor nu s-au materializat însă, iar gruparea de pe litoral a obținut în turul campionatului doar două victorii, ceea ce l-a determinat pe Marian Pană să plece de pe banca tehnică. Drept urmare, oficialii Farului a apelat la fostul căpitan Ion Barbu, pentru a asigura interimatul în cele patru etape rămase de disputat din acest an, dar numirea nu a fost cu noroc. În ciuda eforturilor depuse de noul tehnician, formația constănțeană a smuls doar un punct și se află pe locul 10, după primele 16 etape, cu șanse mici de a mai prinde un loc în play-off.

„Nu putem spune sub nicio formă că suntem mulțumiți de ceea ce s-a realizat. Au fost meciuri în care echipa a avut o evoluție departe de așteptări. Suntem conștienți și de problemele care au afectat stabilitatea financiară a clubului, dar acest lucru nu scuză prestația din aceste etape. Indiferent de situația financiară, atât jucătorii, cât și antrenorii își vor primii salariile și primele, dar punctele nu pot fi luate înapoi. În ciuda poziției din clasament, cred că mai putem prinde un looc în play-off, mai ales că vom juca în cele opt runde rămase din sezonul regulat cu principalele contracandidate. Astfel, orice victorie valorează dublu. Este important să facem o analiză pertinentă, în care să luăm în calcul toate aspectele și să nu mai repetăm greșelile făcute în prima parte a sezonului”, a spus președintele Farului, Auraș Brașoveanu.

REMANIERI ÎN LOT

După eșecul înregistrat sâmbătă, la Buzău, scor 0-3, jucătorii au plecat în vacanță, dar mulți dintre ei nu se vor întoarce la Constanța, lotul Farului urmând să fie remaniat în pauza de iarnă. „Săptămâna aceasta vom avea o ședință și vom analiza prima parte a campionatului, din toate punctele de vedere, nu doar cel sportiv. Cu siguranță, vor pleca mai mulți jucători care nu au confirmat. Am întocmit deja o listă preliminară, pe care o voi prezenta patronului și vom decide împreună. Totodată, vom lua o hotărâre și în privința antrenorului, pentru că Ion Barbu a asigurat interimatul și am spus că va rămâne doar dacă va confirma. Vrem să rezolvăm totul din timp, pentru a anunța jucătorii”, a explicat Brașoveanu, adăugând că reunirea echipei în vederea reluării pregătirilor va avea loc în perioada 10-15 ianuarie 2015.

Taguri articol


12