FC Farul, fără jumătate dintre titulari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul, fără jumătate dintre titulari

Sport 25 Mai 2011 / 00:00 1007 accesări

Scăpată de grijile retrogradării, FC Farul Constanţa se chinuie să încheie onorabil actualul sezon al Ligii a II-a la fotbal şi să scape astfel de locul 14 ocupat în acest moment în clasamentul Seriei 1. Constănţenii mai au de susţinut trei partide, cu FC Snagov, în deplasare, cu CF Brăila şi cu Astra Giurgiu, ambele pe teren propriu, şi speră să adune punctele necesare pentru a se apropia de jumătatea iererahiei. Misiunea echipei pregătite de Gică Butoiu se anunţă însă una extrem de dificilă, atât din cauza prestaţiilor dezamăgitoare din ultimele patru etape, când au fost înregistrate tot atâtea înfrângeri, cât şi a gravelor probleme de efectiv. Astfel, la antrenamentul susţinut ieri dimineaţă, antrenorul constănţean nu a avut la dispoziţie jumătate dintre titularii obişnuiţi. Portarul Zdrîncă a anunţat că nu va mai evolua în acest sezon din cauza unei întinderi musculare, Niţescu, accidentat la genunchiul stâng, şi Husein, probleme dentare, au privit şedinţa de pregătire de pe marginea terenului, Ion Barbu, întindere musculară, Paşcovici, dureri la genunchi, şi Ionuţ Lupu, probleme musculare, au efectuat doar alergări uşoare şi nu vor putea evolua sâmbătă, în disputa cu FC Snagov. În plus, Stăncioiu a plecat la Bucureşti, deoarece soţia sa urmează să nască, iar Paraschiv a părăsit echipa, nemulţumit că nu a jucat sâmbătă în meciul cu Delta Tulcea. „Nu ştiu cu ce jucători vom juca sâmbătă. Sper să mai putem recupera câţiva. Oricum, este greu de crezut că mai putem obţine rezultate favorabile în acest campion. Mergem la Snagov cu gândul să jucăm cât mai bine”, a spus Butoiu.



12