FC Farul găzduieşte pe Steaua timp de trei zile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul găzduieşte pe Steaua timp de trei zile

Sport 27 Februarie 2012 / 00:00 1208 accesări

După ce au ratat amicalul cu Steaua Bucureşti, care ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, în capitală, oficialii Farului au făcut o propunere de nerefuzat grupării patronate de Gigi Becali. Conducerea grupării de pe litoral le-a solicitat steliştilor să reprogrameze partida de verificare pe litoral, iar aceştia au acceptat acest lucru fără să stea prea mult pe gânduri. Mai mult, au decis să efectueze, începând de astăzi, un minicantonament de trei zile la Constanţa.

„Ne doream să jucăm cu Steaua. Le-am propus să ne întâlnim miercuri, la Constanţa, iar ei ne-au întrebat dacă se pot antrena timp de trei zile pe terenul principal. În virtutea relaţiilor bune dintre cele două cluburi am acceptat, astfel că steliştii vor susţine trei şedinţe de pregătire, astăzi şi mâine, iar miercuri, de la ora 11.00, vom juca un meci amical. Terenul este un pic moale, dar vremea călduroasă din ultimele zile ne-a ajutat mult şi sperăm să nu fie probleme. Fără îndoială, partida de miercuri este cea mai importantă pentru noi din această perioadă de pregătire şi vom avea ocazia să vedem la ce nivel ne aflăm”, a spus preşedintele Farului, Marcel Lică. „Întâlnim cea mai iubită echipă din România, cu evoluţii bune în Europa, cu jucători valoroşi. Meciul cu Steaua înseamnă un test foarte util pentru a vedea potenţialul echipei şi de a vedea şi un prim 18 sau chiar o formulă de start, pentru că mai rămân zece zile până la debutul returului. Ne vom măsura puterile cu cea mai galonată echipă din România”, a adăugat antrenorul Viorel Tănase. Steliştii vor sosi azi la Constanţa, urmând să se cazeze la Hotelul Flora din staţiunea Mamaia, iar de la 16.30 vor susţine un prim antrenament.

A SEMNAT KONE. Jucătorul ivorian Youssouf Kone a ajuns sâmbătă dimineaţă în România şi a semnat cu FC Farul un contract până în vară, cu drept de prelungire. Mijlocaşul defensiv în vârstă de 28 de ani şi-a început cariera la Internazionale Milano, echipă cu care a cucerit titlul de campion al Italiei, la juniori, în 2002. De atunci a mai evoluat la Viterbese, Legnano, Castel di Sangro, Vittoria, Gela, Lucchese, Pro Sesto, iar ultima dată la Latina Calcio. „Este o deosebită plăcere pentru mine că am fost solicitat să vin în România şi să joc la Farul Constanţa. Îmi place România şi vreau să mă impun în echipă”, a declarat ivorianul.



12