Sub conducerea noului antrenor principal Gheorghe Butoiu, FC Farul II a început pregătirea celei de-a doua părţi a campioantului cu un lot mult schimbat, în care alături de jucători de 16, 17 ani se regăsesc şi fotbalişti cu experienţă în Liga I. Farul II poate fi în retur echipa cu cea mai experimentată apărare, Barbu şi Paşcovici având, împreună, peste 400 de prezenţe în primul eşalon ! „De la prima echipă a clubului ne-au venit patru jucători, însă era nevoie şi de o selecţie la grupele de juniori pentru a completa lotul. În pregătire cu echipa mare au plecat Neagu, Iovănescu, Tudorache şi Călin, astfel că rămăseseră foarte puţini jucători în lot. Sunt mulţumit de jucătorii pe care îi am la dispoziţie şi, în funcţie de cei care nu vor fi păstraţi la echipa mare, şansele de a ne salva de la retrogradare vor fi mari“, a declarat antrenorul Gheorghe Butoiu. Până la prima etapă din retur, FC Farul II doreşte să dispute aproximativ zece partide amicale în compania altor formaţii constănţene, CS Eforie, Viitorul Constanţa, Oil Terminal, cu Unirea Slobozia, dar şi două jocuri la Galaţi şi Brăila. Începând de astăzi, la pregătirile formaţiei constănţene va participa şi Adrian Senin, fostul jucător al Farului fiind fără angajament, după ce şi-a reziliat contractul cu FC Braşov. Lotul actual este următorul: Isleam - portar; Pascale, Gospodin, Lăzărescu, Barbu, Paşcovici, Bubuleandră, Buzea - fundaşi; Drăghici (junior - născut 1991), Almaghe, Niţescu, Buşe (junior - 1993), Seşcioreanu (junior, 16 ani), Mocanu (junior - 1993), Taşcă (junior - 1992) - mijlocaşi; Calagi, Uzum (junior), Butoi (junior - 1993).