FC Farul, în atenţia DNA!?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul, în atenţia DNA!?

Sport 24 Mai 2006 / 00:00 1603 accesări

Lupta dură pentru titlul de campioană în Divizia A la fotbal a încins spiritele pe final de campionat, acuzele reciproce ale conducătorilor şi jucătorilor de la Steaua şi Rapid privind trucarea unor meciuri atrăgînd atenţia procurorilor anticorupţie. Printre partidele indicate de giuleşteni ca strategice se află şi Steaua - FC Farul 3-0, meci disputat pe 22 aprilie pe Stadionul “Naţional”. Acest joc, alături de Rapid - Gloria, CFR Cluj - Rapid, Sportul - Steaua şi FC Naţional - Pandurii, se pare că se numără printre cele care au determinat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) să demareze o anchetă oficială. Mai mult, în vizor ar fi şi meciul Rapid Bucureşti - FC Farul, 0-0, după care patronul Stelei, Gigi Becali, a spus că i-a premiat pe jucătorii constănţeni cu cîte 5.000 de dolari. “Sînt în vizorul nostru presupuse aranjamente ale unor meciuri şi oferirea de foloase care să determine comportamente combative şi noncombative la cerere. Cu alte cuvinte, vedem în ce măsură s-a respectat legea atunci cînd s-au dat bani ca să se joace corect, dar şi dacă s-au oferit bani ca să nu se evolueze cinstit. S-a constituit dosar penal şi sîntem în faza actelor premergătoare. Am luat act de ceea ce s-a scris în presă în ultimele două-trei săptămîni şi facem verificări. Nu putem dezvălui ce partide evaluăm, pentru a nu se ascunde diferite probe, dar sîntem deschişi să primim diferite înregistrări, cum am auzit că e dispus să probeze domnul Iacov, de la FC Naţional. În măsura în care acestea vor fi relevante, le vom depune la dosar. DNA e cu ochii pe terenurile de fotbal şi sîntem în faza în care luăm declaraţii de la martori, primim sau interceptăm diferite convorbiri. În cîteva săptămîni vom decide dacă deschidem sau nu urmărire penală diverselor persoane din fotbalul românesc”, a declarat Livia Săplăcan, purtătorul de cuvînt al DNA.

Directorul executiv al FC Farul, Florentin Chiforeanu, a primit vestea... cu zîmbetul pe buze: “Dacă este vorba de meciul în care nouă ne-au fost anulate două goluri perfect valabile, iar bucureştenii au marcat de două ori din ofsaid, este o veste minunată. Nu am primit nici o înştiinţare la club, dar ne bucură demararea anchetei. Casetele cu meciul vorbesc pentru noi. În privinţa presupuşilor bani primiţi de la Steaua, oficialul constănţean a comentat ironic: “De balivernele celui care întruneşte 33 la sută din încrederea românilor nu avem timp să ne ocupăm”.

Todoran ratează Selecţionata Ligii

Convocat pentru turneul susţinut de Selecţionata Ligii la Timişoara, Dinu Todoran va rata acţiunea din cauza unei accidentări la piciorul drept. “Am încercat să şutez şi un adversar m-a contrat cu talpa. Mi-a rupt gheata cu crampoanele şi m-am ales cu un hematom duereros. Medicii mi-au recomandat patru zile de pauză totală”, a spus mijlocaşul constănţean, care a plecat ieri la Braşov, oraşul său natal. Dacă prezenţa sa în ultimele două partide ale sezonului este pusă sub semnul întrebării, pentru Claudiu Voiculeţ şi Cristian Şchiopu campionatul s-a încheiat. Primul are o fisură la degetul mare de la piciorul drept, aflîndu-se deja la Tîrgovişte , în timp ce fundaşul central s-a ales cu o ruptură musculară la piciorul drept şi trebuie să ia o pauză forţată de două săptămîni. Ceilalţi jucători s-au reunit ieri la stadionul “Farul”, după o minivacanţă de trei zile, iar Tibor Moldovan, Curcă, Păcuraru şi Gheară vor participa astăzi, de la ora 13.30 la un meci demonstrativ, alături de foste glorii ale echipei de pe Litoral, Gică Butoiu, Constatin Gîrjoabă sau Ion Răuţă. Această selecţionată întîlneşte în Sala Sporturilor formaţia liceului “Dimitrie Hurmuzescu”, care a cîştigat Cupa Tineretului. În deschidere, de la ora 12.30, o selecţionată a presei constănţene va juca împotriva echipei formate din membrii galeriei constănţene.



12