FC Farul, în căutarea primei victorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul, în căutarea primei victorii

Sport 14 Septembrie 2010 / 00:00 816 accesări

Construită în doar trei săptămâni, cu jucători adunaţi de la echipe din toată ţara, FC Farul a strâns doar un punct în primele trei etape din actualul sezon al Ligii a II-a. Constănţenii au plusat însă la condiţia fizică, efectuând un ministagiu de pregătire în plin campionat, pentru a suplini absenţa cantonamentului din vară, şi speră ca acest lucru să se facă simţit cât mai repede. Sâmbătă, în fieful fostei prim-divizionare Ceahlăul Piatra Neamţ, elevii lui Ioan Sdrobiş au cedat cu 2-0, dar au avut momente bune de joc în faţa principalei favorite la promovare din Seria I. “În ciuda înfrângerii, cred că am făcut un joc bun, mai ales că am întâlnit cea mai bună echipă din această serie. Am jucat mai bine decât în deplasarea anterioară, echipa a arătat ceva omogenitate şi nu am mai fost surprinşi în start, aşa cum s-a întâmplat cu Viitorul. Cele două goluri au venit în urma unor greşeli individuale, dar nu cred că ne-am făcut de râs”, a explicat preşedintele grupării de pe litoral, Relu Damian. Constănţenii speră să spargă gheaţa şi să obţină prima victorie sâmbătă, în etapa a 4-a, când dau piept cu CS Otopeni, pe teren propriu. “Victoria este absolut necesară şi suntem obligaţi să câştigăm, mai ales că săptămâna aceasta ar fi cam ultima din stagiul de pregătire. CS Otopeni nu este o echipă slabă, a jucat în prima ligă în urmă cu doi ani, dar trebuie să ne impunem jocul şi să luăm cele trei puncte”, a adăugat oficialul constănţean. Jucătorii Farului au revenit ieri după-amiază la pregătire, după două zile libere, efectuând primul antrenament al săptămânii sub comanda lui Ioan Sdrobiş. Faţă de lotul pentru disputa cu nemţenii, “Părintele” îl va avea la dispoziţie pentru partida cu CS Otopeni pe mijlocaşul Alin Abuzătoaie, care s-a refăcut complet după accidentarea suferită în urmă cu două săptămâni.

Taguri articol


12