Site-ul oficial al FC Farul Constanţa a anunţat marţi, 14 iulie, faptul că formaţia de la ţărmul mării a primit certificarea pentru a juca în sezonul viitor al Ligii a 2-a.
„Este oficial! Clubul nostru a trecut examenul pentru înscrierea în viitorul sezon al Ligii a 2-a, îndeplinind toate cerințele necesare conform regulamentului Federației Române de Fotbal. Vestea este cu atât mai importantă cu cât vine într-o perioadă dificilă pentru toate cluburile din fotbalul românesc, cauzată de pandemia de COVID-19. Astfel, pe adresa clubului nostru a sosit astăzi comunicarea oficială din partea FRF prin care se confirmă că FC Farul Constanța îndeplinește condițiile pentru a participa la ediția 2020/2021 a Campionatului Național Liga a 2-a. Decizia a fost luată de Comisia de certificare a îndeplinirii condițiilor minime de participare în competiție, care a analizat documentația depusă de conducerea administrativă a clubului nostru, constatând că sunt respectate prevederile articolului nr. 12 din cadrul regulamentului de certificare”, informează www.fcfarulconstanta.ro.