FC Farul intră de azi în cantonament

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

FC Farul intră de azi în cantonament

Sport 24 Ianuarie 2013 / 00:00 931 accesări

După zece zile de reacomodare la efort, FC Farul Constanţa începe primul stagiu de pregătire centralizată din această iarnă. Astfel, antrenorul Alin Artimon le-a oferit ieri elevilor săi o zi liberă, urmând ca azi să înceapă antrenamentele la propria bază sportivă, pentru următoarele zece zile. Tehnicianul grupării de pe litoral va avea la dispoziţie 25 de jucători: Bolboaşă, I. Neagu - portari, Băjan, Ţabără, Buzea, E. Năstase, Erdal, Niţescu, Cl. Popa, Săceanu, Stavian, Nicola, Sg. Popescu, Călinţaru, Ivanovici, S. Chiţu, Stoianof, Coteanu, Pîslaru, Gavrilă, Tudor şi Ghenciu, plus cei trei internaţionali de juniori, pentru achiziţionarea cărora sunt tratative avansate.

„În privinţa lotului, sunt mulţumit că s-au făcut paşi importanţi pentru transferul celor trei juniori. Dacă vom reuşi să-i legitimăm, vom dubla variantele în privinţa juniorilor pe care trebuie să-i folosim meci de meci. Sunt mulţumit şi de venirea celor doi jucători de la Viitorul, Bolboaşă şi Călinţaru, dar ne aflăm abia la jumătatea drumului. Conducerea clubului este de acord cu mine şi de aceea sunt activi în privinţa transferurilor. Ne aflăm în discuţii destul de avansate cu patru jucători, trei fundaşi centrali şi un fundaş stânga, dintre care trei din prima ligă şi unul din liga secundă. Dacă vom lua doi fundaşi centrali şi ne vom acoperi şi flancul stâng al defensivei va fi bine. Dacă nu, stăm cam rău. În privinţa lui Ghenciu, jucătorul a avut o discuţie în vestiar şi s-a decis să intre în cantonament. Din acest moment, va răspunde pentru atitudinea sa în faţa colegilor”, a explicat Artimon. Pe perioada cantonamentului de la Constanţa se va pune accentul pe acumularea pe plan fizic. „Mă aşteptăm de la acest stagiu de pregătire să ajungem la nişte parametri fizici care să ne permită să ducem la bun capăt un meci”, a adăugat Artimon. Constănţenii vor susţine un prim meci amical duminică, de la ora 11.00, când vor primi vizita echipei din Liga a IV-a, CS Agigea.

Taguri articol


12