FC Farul, învinsă la limită de o echipă de Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul, învinsă la limită de o echipă de Liga Campionilor

Sport 09 Iulie 2008 / 00:00 1516 accesări

Întărită după ultimele transferuri, FC Farul pare să fi schimbat nota evoluţiilor din partidele de verficare. Clasată pe ultima poziţie în turneul din Austria, gruparea de pe litoral a ridicat ştacheta în cantonamentul din Germania în faţa unor adversari de Liga Campionilor. După ce luni au obţinut un rezultat de egalitate în faţa campioanei Ciprului, Anorthosis Famagusta, 0-0, “rechinii” s-au descurcat excelent, aseară, în faţa olandezilor de la Twente Enschede, care vor evolua în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. La partida disputată pe Stadionul “Am Bahnhof” din Alstatte, o micuţă localitate aflată la graniţa dintre Germania şi Oland, în tribune au fost cîteva sute de spectatori, chiar dacă biletele au costat 8 euro pentru adulţi şi 4 euro pentru copii. Cu o formulă de echipă apropiată de cele folosite în primele două amicale, constănţenii au început în trombă şi au reuşit să deschidă scorul, în min. 14, prin Gerlem. Pînă la pauză, olandezii au restabilit egalitatea, dar, la reluare, “rechinii” au trecut din nou în avantaj, prin golul lui Voiculeţ, din min. 53. Numeroasele schimbări făcute în ambele formaţii au făcut ca olandezii să răstoarne scorul şi la final să se impună cu 3-2. Antrenorul Ion Marin a folosit următorul “unsprezece”: G. Curcă - Farmache, I. Barbu, Şchiopu, Maxim - Băcilă, M. Nae, Cruceru, Voiculeţ, Gerlem - Gosic. Au mai jucat: Irimia, Mendy, Pîrvu, Fatai, Teekloh, D. Florea, Chico, T.Moldovan şi Pătraşcu. Mîine, elevii lui “Săpăligă” vor disputa o nouă partidă de verificare, în compania vicecampioanei Croaţiei, Slaven Belupo.

Încă un portughez la Constanţa

După ce a renunţat la serviciile lui Roberto Iancu, FC Farul este aproape de a transfera un alt mijlocaş dreapta, portughezul Hugo Miguel Encarnacao Pires Faria, care poate evolua şi ca mijlocaş central. Jucătorul în vîrstă de 25 de ani are 1,82m şi 75kg, iar sezonul trecut a jucat cu Uniao Leiria în Cupa UEFA şi a ratat prezenţa în grupe, gruparea portugheză fiind eliminată de Bayer Leverkusen. Leiria a retrogradat la finalul ediţiei trecute a Ligii I din Portugalia, în special din cauza problemelor financiare. Mijlocaş era aşteptat să sosească aseară în cantonamentul Farului, împreună cu impresarul său, pentru a stabili ultimele detalii ale contractului.

Gloria Buzău - Farul, în nocturnă

Meciul Gloria Buzău - Farul Constanţa, programat, iniţial, sîmbătă, 26 iulie, la ora 18.00, în prima etapă a Ligii I, se va disputa în aceeaşi zi, dar în nocturnă, de la ora 20.00. Oficialii buzoieni au obţinut acceptul secretarului general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Valentin Alexandru, pentru această modificare.



12