FC Farul îşi face magazin-online

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria 1

FC Farul îşi face magazin-online

Sport 02 Februarie 2012 / 00:00 2704 accesări

Concentraţi pe construcţia unei noi echipe pentru returul actualului sezon al Ligii a II-a la fotbal, oficialii FC Farul Constanţa continuă şi activităţile de marketing menite să readucă publicul la stadion. Astfel, clubul constănţean va deschide un magazin-online, de unde suporterii vor putea achiziţiona noul echipamentul oficial de joc, dar şi materiale promoţionale cu însemnele clubului. Drept urmare, suporterii Farului vor îmbrăca tricourile alb-albastre marca Givova, pe care elevii lui Viorel Tănase le vor îmbrăca în partidele din retur. „Am trecut de la Umbro la Givova, o altă firmă italiană. Fanii pot da comandă pe site, după care pot achiziţiona produsele fie de la stadion, fie prin curierat”, a spus patronul Farului, Giani Nedelcu. Fanii vor putea alege produsele de pe site-ul oficial al grupării de pe litoral, www.fcfarul.ro.

CAUTĂ ADVERSARI. Aflaţi de zece zile în cantonament la propria bază sportivă, constănţenii vor încheia primul stagiu de pregătire centralizată vineri, când vor susţine un meci amical în compania formaţiei clasate pe locul 5 în clasamentul Seriei 1 la finalul turului Ligii a II-a, CF Brăila. Partida va începe la ora 12.00, pe terenul II din complexul sportiv din str. Primăverii. Marţi, elevii lui Viorel Tănase vor pleca în Turcia, pentru al doilea stagiu de pregătire centralizată, în staţiunea Kemer, unde FC Farul şi-a propus să dispute şase meciuri de verificare. „În aceeaşi staţiune se vor afla două echipe din România, UTA şi CSM Rm. Vîlcea, care vor pleca în acelaşi avion cu noi, şi probabil că ne vom întâlni în jocuri de verificare. Pentru celelalte jocuri, aşteptăm propunerile organizatorilor, pentru că în zona se află multe echipe din spaţiul ex-sovietic”, a declarat preşedintele Farului, Marcel Lică.



12