FC Farul, la concurenţă cu “Harlem Globetrotters”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga I-24: CFR Cluj - FC Farul

FC Farul, la concurenţă cu “Harlem Globetrotters”

Sport 19 Martie 2008 / 00:00 725 accesări

Fără înfrîngere în cele patru partide oficiale susţinute în acest an, FC Farul visează frumos înaintea disputei din această seară cu liderul Ligii I, CFR Cluj, din deplasare, programată de la ora 20.00, aceeaşi la care celebra trupă de baschet “Harlem Globetrotters” va susţine un spectacol în Sala “Horia Demian” din Cluj-Napoca. Constănţenii au prins curaj după rezultatele mai slabe înregistrate de clujeni în ultimele jocuri, dar şi datorită numeroaselor absenţe din tabăra formaţiei gazdă, sperînd într-un rezultat favorabil în meciul din etapa a 24-a. După Fabbiani şi Panin, ambii suspendaţi, antrenorul Ion Andone l-a pierdut şi pe căpitanul Cadu, care s-a accidentat la meciul de la Piatra Neamţ. Chiar şi aşa, tehnicianul clujean nu se teme de replica grupării de pe litoral. “Ion Marin n-a pierdut pînă acum cu Farul, dar nu îmi este frică. Singurul lucru care mă intersează este să cîştigăm şi abia apoi mă va interesa rezultatul partidei dintre Rapid şi Steaua”, a spus Andone. “Sperăm să rămînem neînvinşi şi după acest joc”, a replicat Ion Marin. Ambele părţi s-au declarat mulţumite de delegarea arbitrului Victor Berbecaru, chiar dacă la începutul acestei săptămîni au fost mari presiuni făcute de Steaua, marea rivală a clujenilor. “Cu Victor Berbecaru n-avem nici o problemă. În primul rînd este un om foarte serios. Cred că va duce meciul la bun sfîrşit şi am încredere totală în el”, a declarat preşedintele ardelenilor, Iuliu Mureşan. “Meciurile Farului cu CFR Cluj nu au fost influenţate de arbitraj pînă acum, aşa că nu am de ce să mă tem de arbitraj”, a adăugat “Săpăligă”.

Formaţiile probabile - CFR Cluj (antrenor Ioan Andone): N. Claro - Tony, De Sousa, Sandberg, Dorsin - Culio, Dani, Trică, Dubarbier - Semedo, D. Ruiz; FC Farul (antrenor Ion Marin): Vlas - Băcilă, I. Barbu, Şchiopu, Maxim - Gerlem, Todoran, Pătraşcu, Voiculeţ - Chico, Gosic. Arbitri: Victor Berbecaru (Rm.Vîlcea) - Zoltan Szekely (Baia Mare) şi Sebastian Gheorghe (Suceava). Rezervă: Florin Marcu (Oradea). Observatori: Alexandru Boc (Bucureşti) şi Ioan Igna (Timişoara).

CFR Cluj - FC Farul Constanţa

Palmares: 21 8 5 8 25-25

Primul meci: 2-4, la Constanţa (7 decembrie 1969)

Scor maxim: 1-5, la Constanţa (1973)

Singura victorie a echipei Farul pe terenul celor de la CFR Cluj: 1-0, în 1974

Ultimul meci pe stadionul grupării CFR Cluj: 1-0 (23 mai 2007)

În tur: 2-0

Taguri articol


12